Janet Lansbury ne spune tare si raspicam “ NU EXISTA COPII RAI” si cred ca are dreptate! Nu exista ceva mai pur decat un copilas. De cele mai multe ori parintii dau vina pe copil fara sa inteleaga responsabilitatea lor, ca parinti, fara sa inteleaga ce implica dezvoltarea copilului si emotiile pe care acesta le detine. Cum sa le exteriorizeze? Cum sa arate teama? Dorul? Frustrarea?

Te-ai simtit rusinat in momentul in care esti intr-un mall, spre exemplu, iar copilul are o criza de plans si reactii necontrolate? Eu Da si mai ales acea faza din metrou, pe care v-am povestit-o acum ceva timp, in care Tina era pe jos plangand si dand din picioare, iar doamna la sfarsitul calatoriei felicita pentru comportament parintii unui alt copil aflat in acelasi vagon cu noi, in ideea de a ne atrage noua atentia pentru reactiile Tinei. Asadar NU este nimic rusinos la un copilas care striga sau e foarte agitat – aici parintii trebuie sa intervina intelegandu-i copilului emotiile si motivul reactiilor.

“Lipsa disciplinei nu este bunătate, ci neglijenta” – Magda Gerber

Nu trebuie sa luati personal un comportament inadecvat, este reactia fireasca a copilului prin care anunta ca are nevoie de limite clare, de raspunsuri imediate, abordand un ton calm si ferm.

Incepeti prin crearea unei rutine, povestiti-le copiilor, anuntati-i din timp, ceea ce urmeaza sa se intample si nu intrerupeti copilul brusc din activitatea sa.

Vorbiti-le la persoana intai, normal, folosind propozitii complete, fara diminutive si tonalitati “ciudate”. Adresati-va ca unui adult, deoarece copiii inteleg absolut tot.

Cand un copil are un acces de furie acasa, nu trebuie trimis in camera lui, ci trebuie dus in camera sa si lasat sa dea din maini si din picioare, in prezenta voastra pentru a simti iubirea neconditionata, pana cand acesta isi recapata controlul. Copilul plange pentru ca are nevoie sa isi exprime furia, frustrarea, confuzia, epuizarea si dezamagirea. Oferiti-i o perna pentru a se descarca, daca are nevoie.

Copilul trebuie sa cunoasca consecintele faptelor. Spre exemplu daca arunca cu mancare, inseamna ca masa s-a terminat.

Imaginati-va cat este de derutant sa ai doi ani si sa nu fii sigur ca ai un lider capabil. Copiii de cele mai multe ori vor sa atraga atentia parintilor prin comportamente nedorite. Iubeste-i neconditionat, cunoaste-i si spune-le “Te iubesc”

Transformati-l pe NU in DA: “Nu mai sari in poala mea” -> “Vreau sa stai linistit in poala mea”.

Oferiti-le mereu doua optiuni si validati punctul de vedere al copilului, iar curiozitatea copilului trebuie sustinuta. Oferiti-le si autonomie – sa se stearga singur la nas, sa aleaga ce unghiuta sa fie prima taiata.

Recunosc ca am apelat la distragerea atentiei cand Tina era mica, pentru ca nu stiam cum sa abordez, cum sa reactionez si cum sa o calmez. Insa, distragerea atentiei functioneaza pe moment, emana falsitate, pierzandu-se oportunitatile de a invata de pe urma conflictului, copilasii avand nevoie de noi pentru a invata si intelege regulile casei, astfel, fara sa vrem le subestimam inteligenta.

Cum reactionam cand au o criza de furie? Pai cum?! Respiram, ne oprim si observam. Ramanem calmi, empatici, dar fermi “ Vad ca esti frustrat, dar nu iti pot permite sa ma lovesti”.

De cele mai multe ori, copiii nu ne urmeaza indicatiile atunci cand sunt deconectati – trebuie sa ne gandim la ideea “ fii un lider bun pentru mine si ajuta-ma sa ma simt din nou in siguranta”, sau cand cuvintele nu sunt de ajuns – spre exemplu copilul nu a dormit bine aseara, este obosit si comunica, prin lovituri, dar este sarcina noastra sa conturam clar asteprarile, blnd, dar ferm. Alt motiv este lipsa noastra de consecventa care creeaza copiilor vinovatie: “Ma superi pentru ca nu vrei sa strangi jucatiile”- este un raspuns insuficient, furnizand responsabilitate nesanatoasa si inconfortabila.

Alt motiv este oferirea unor prea multe ordine sau chiar faptul ca are altceva mai bun de facut – lucru care subliniaza un instinct sanatos prin care invata – jucandu-se, explorand, ascultandu-si vocea interioara.

Copiii au nevoie de numeroase ocazii pentru a se simti autonomi, dar totodata trebuie sa stie ca nu ei au ultimul cuvant, noi aratandu-le printr-o autoritate plina de incredere, hotarata si blanda.

Cand le oferim prea multa libertate, le oferim si o stare inconfortabila de putere, iar aceste senzatii de disconfort se prezinta in comportamantul copiilor mici: se smiorcaie, opun rezistenta sau se agata si mai tare de noi, testandu-ne si mai tare limitele.

Exista situatii in care trebuie sa le respingem cu blandete reactiile: atunci cand ranesc – iar noi trebuie sa le recunoastem emotiile indiferent de cat de dramatice sunt, incapatanarea de a lua jucariile altora in mod repetate – semnaleaza necesitatea introducerii limitelor, scaunele auto si alegerea hainelor – le oferim doua optiuni de haine (pentru scaunul auto “ te vei aseza singur sau te ajut eu?”), iar atunci cand trebuie sa ne despartim, decizia trebuie sa fie nenegociabila – oferiti-i asigurari ca va veti intoarce, separati-va cu calm si convingere deoarece este o tortura pentru copil sa stea in incertitudine, sa incerce sa va mai tina putin acolo in timp ce voi ezitati.

Janet Lansbury nu recomanda cronometrele rezonand cu ideea “de ce sa invatam copiii sensul timpului, cand ignoranta este o binecuvantare?”. Cronometrele din punctul ei de vedere sunt folosite pentru a abate “vinovatia” si poate inhiba procesele mentionate mai sus.

Secretul pentru pastrarea calmului atunci cand copiii nu o fac este imaginarea purtarii unui costum de super-erou echipat cu o armura care apara de cele mai acute si enervante izbucniri. Costumul o face le Janet sa se simta puternica si capabila, putand face un pas in afara ei pentru o perspectiva mai clara: comportamentele dificile sunt strigate de ajutor, cunoasterea emotiilor si punctul de vedere al copilului, increderea in sine si stabilirea limitelor, cuvintele nu sunt de ajuns, iar copilul trebuie imbratisat indiferent de situatie, iar procesul nu trebuie grabit: “Gataaa!”, ci transpus astfel: “Inteleg ca ai emotii puternice, este in regula”. In loc sa se simta furioasa, se felicita pentru succesul de pana acum.

Este important sa ne cunoastem copilul si sa stim ceea ce a cauzat plansetul. Poate oboseala, disconfortul, foamea si setea? Refuzati energia negativa a smiorcaitului, gandindu-va la unul dintre cele 4 motive mentionate mai sus.

Sunt la jumatatea drumului cu aceasta povestire. Nu ezitati sa o cititi pentru ca aceasta carte contine multe exemple concrete pentru diferite situatii.