Au fost zile de coșmar … Zile în care am simțit pe pielea mea, deși am susținut mereu medicii, că suntem neimportanți, suntem doar cifre și atât.

De o săptămână aveam dureri de rinichi, nu intense, ci sâcâitoare. Joi, starea s-a agravat: au început frisoane groaznice și febră ridicată, 39. Nu reușisem să fac sumarul și urocultura, motiv pentru care am mers direct la spital – nu sunt „plângăcioasă”, merg la spital doar în cazuri extreme, iar acum a fost una dintre acele dăți.

1. Universitar – o sală de așteptare improvizată, mulți oameni în care nicio asistentă nu ajungea. Am stat o oră, în care am început să tremur, să văd în ceață și nimeni nu mă băga în seamă. Am mers la asistentele aflate în pauza de țigară, mi-am permis să le deranjez cerându-le să mă ajute, pentru că îmi este foarte rău. S-au uitat la mine, aproape zâmbind spunându-mi să-mi aștept rândul, întorcându-și capul, continuându-și discuțiile. Am discutat cu paznici, am discutat cu o asistentă de afară: nimeni, nimic.
Am fost pe ideea că pot încă merge și nu chem salvarea, poate salvarea ajută o viață, însă m-am dat jos din mașină și abia puteam merge. Și nimănui nu-i păsa ….
Oamenii medicinei care lucrează cu „publicul”, oameni lipsiți de empatie, oameni nuli. Dezamăgitori, în urma cărora am rămas cu scârbă.

Am mers acasă, unde un super doctor – care joacă în altă ligă, m-a ajutat cu o rețetă provizorie, care m-a calmat, urmând să merg la Medlife la o ecografie. Acolo, doctorul super profi: „Este o piatră blocată, ai nevoie de stent în rinichiul drept urgent. Mergi acum rapid la spital, altfel riști! Mergi la Panduri!”

Cum? Totul se năruie dintr-o dată? Îmi este chemat soțul pentru a-i fi prezentă situația. Clar este grav!

2. Panduri: La camera de gardă, anunț că
am bilet cu recomandare de urgență. Se uită doamna asistentă ciudat la mine: „Pai de ce ați venit aici, noi nu suntem spital de urgență. Așteptați!” Aștept o oră, mi se face ecografie iar: „Da, sunteți de gradul I, este nevoie de internare, dar nu trebuia să veniți la noi, nu suntem spital de urgență și în plus, nu avem paturi!”
Rămân blocată, mi se spulberă și ultima cantitate de speranță pentru sistemul medical. Îmi apar lacrimile, le spun că am febră iar. Doctorul se uită la mine: „Crede-mă, mi-e milă de tine, că te văd așa, dar nu am cum să te țin, du-te la Sf. Ioan!
Cum mă vedeți așa? Și eu cât mă mai plimb prin spitale? Mi-e rău, am febră, frisoane, nimeni nu face nimic și nimănui nu-i pasă?”

Și… am plecat la Sf. Ioan…

3. Sf. Ioan: La triaj se așteaptă afară, în frig. Era ora 19 și nu rezolvasem nimic! Am așteptat 30 min. Eram psihic praf, fizic praf. Era de necrezut. Am intrat și i-am povestit domnului de la triaj tot, i-am cerut un calmant, să facă ceva doar. Acesta i-a cerut asistentei să mă preia de urgență, asistenta evident spune că nu are nimic liber, domnul insistă, iar după testul Covid, surpriză: Cineva mă preia imediat. Am ajuns în cameră, mi-au făcut o perfuzie cu „de-toate” și toți mi-au vorbit frumos, mi-au explicat, s-au interesat de mine. „Cuiva chiar îi pasă de pacienți!” – asta am gândit, dar stăteam pregătită pentru a nu mă lovi iar dezamăgirea. Am așteptat pe hol, la rând la urologie. Am stat o oră, erau pacienți mulți. Am văzut felul în care erau tratate urgențele: toate cu interes, atenție, respect! Ma simțeam și mai în siguranță.
Mi-a venit rândul, am făcut analize, ecografie, radiografie și am rămas internată pentru montarea unui stent la rinichi – cu o „semi-anestezie” locală. Am simțit tot, dar echipa de doctori a fost super – wow! La ora 01, am intrat în sală și am rămas cu gura căscată să văd ce aparatură „OZN” dețin. WOW! Erau mulți în cameră, vreo 8 la număr și toți cu glumele la ei și super relaxați și profi cu mine! Deși a fost dureros, am plecat zâmbind! Nu am mai făcut febră, iar a 2-a zi m-au externat.
Le-am spus dimineață că sunt o echipă super și că le mulțumesc! Și încă ceva: Nu am plătit nimic!!! Semn că România se schimbă și că mai avem o șansă.

Traseul nu se termină aici mai am o etapă importantă, dar sunt liniștită că sunt pe mâna unor oameni, doctori profesioniști!


Foto credit: Pinterest.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s