Într-o „ceartă” părinte-copil, oricât de multe picături are paharul tău, cineva trebuie să fie persoana matură în această relație, iar copilul astfel învață cum să își gestioneze emoțiile, noi fiind un exemplu pentru ei.
Dacă noi nu suntem bine, nici copiii nu sunt bine.

Ei nu știu cum să canalizeze furia, gelozia. Când ne simțim copleșiți, trebuie să exersăm pentru a remarca momentul în care începem să pierdem controlul. Vrei să țipi? Mergi departe de copil și eliberează-te, spre exemplu, în mașină, fă-o fără să folosești cuvinte, pentru că acestea provoacă. Aruncați cu apă rece pe față și spuneți: ” Sunt furioasă acum, am nevoie de o pauză ca să mă liniștesc.” Dacă plecați din cameră, nu înseamnă că îi dați de înțeles copilului că a câștigat lupta, ci că situația e gravă, astfel va avea un exemplu de autocontrol. Respirați și repetați-vă în gând că este doar un copil. Reține: copilul nu reține nimic atunci când țipați.

Într-o astfel de situație, evitați pedeapsa fizică, evitați amenințările, fiți atenți la tonul și cuvintele folosite. Gândește-te că și tu porți o parte din vină, sapă adânc în trecutul tău, în copilărie și încercați să reparați și să treceți peste situațiile în care ați suferit traume, pentru că, uneori, involuntar, copilul atinge anumite puncte sensibile, iar noi, ne blocăm și acționăm.
Când are o criză, trebuie să fim conștienți  că se eliberează de stres și emoții. Gândiți-vă că nu știe să exprime ce simte, iubiți-l și în acele momente, luați-l în brațe și creați conexiunea. Se va simți protejat, încurajat să plângă dacă așa simte, astfel eliberându-se de tensiuni. Plânsul și râsul vindecă.

Îmbrățișează iubirea, chiar și în aceste clipe. Fă-l să înțeleagă că îi ești aproape și că nu are de ce să se teamă, asta nu înseamnă că tu nu deții controlul, ba din contra, îl înveți cum să-și formeze comportamentul în aceste situații.

La început, bebelușii își reglează secreția de hormoni, prin atingeri tandre, iar ritmul cardiac se va sincroniza cu al tău. Sunt părinți care spun să nu iei bebelușul în brațe când plânge, pentru că va deveni dependent de tine, însă ce nu știu ei, este că, bebelușul tocmai primește o lecție importantă: învață că cineva este acolo pentru el, în lumea asta plină de culori și sunete, cineva este atent la nevoile sale și astfel, bebelușul prinde încredere. Este prima conexiune, prima lecție. Liniștirea lor, depinde de cele mai multe ori, asadar, de a fi ținuți în brațe, astfel reglându-se fiziologic.

Când copilul mic merge în colectivitate, ne vom lovi de proteste: vă vrea cât mai aproape după atâtea ore departe. Această separare este un factor mare de stres pentru ei. Când sunteți acasă împreună, țineți-l cât mai departe de ecrane, lăsați-vă telefonul și petreceți momente de calitate împreună, faceți activități împreună și creați tradiții: în fiecare sâmbătă mergeți la un atelier împreună sau în fiecare duminică gătiți împreună. Și nu uitați: fiecare om are nevoie de patru îmbrățișări pentru supraviețuire, opt pentru întreținere și douasprezece pentru a crește (Virginia Satir –  terapeut).

Când nu te poți încadra la timp, creează o rutină: dormiți mai devreme, pregătește de seară hainele, vă îmbrățișați, îi oferi opțiuni, te joci cu ei, îți stabilești prioritățile, iar întrebările din diversele discuții să nu aibă urmă de judecată, evitând întrebările care încep cu ” de ce”.

Pentru a face copilul să te „asculte”, în primul rand, trebuie să îi obții atenția, coborându-te la nivelul lui și atingându-l, folosește cuvinte puține, invită la cooperare, alină-l și stabilește rutine.

Oricât de dificilă este situația, nu uita că tot ceea ce el își dorește, este să se reconecteze cu tine. Alege iubirea, îmbrățișează-ți eul imperfect și apropie-te de copil. Asta pentru că, iubirea nu dă greș niciodată.

La o floare care nu crește, nu țipi, o uzi!

„Parinti liniștiți, copii fericiți”,  Dr. Laura Markham