Da, da! Toți am fost copii și toate am avut bentițe și am purtat pantofi cu … ciorapi.
Nu înțeleg niciodată de ce a fost „moda” aceea și de aceea nu pot concepe șosetele purtate cu sandale sau pantofi la copilași.


Well, well, well! That’s me folks!


În stânga (cum vă uitați la poză), doamna Diaconu, iar în dreapta, doamna Argentina.
Nu știu dacă a scăpat vreun copil neatins de palma doamnei Argentina. Toți îi știam de frică, mai ales la etapa de somn … În schimb, doamnă Diaconu, mână lui Dumnezeu! Ne-am dezvoltat mult, am învățat, ne-am jucat și ne-am distrat.


Îmi amintesc perfect zilele de toamnă, la cămin (pentru că eram la cămin – grădiniță cu program prelungit, în care era inclus somnul de prânz): vaza din clasă era plină de crizanteme de toate culorile. Îmi amintesc și mirosul cremei de mâini folosită de aceasta, îmi amintesc eleganța și finețea dânsei.

De ce vorbesc despre asta? Pentru că azi, vizitându-mi bunica, am reîntâlnit-o (locuiesc în același bloc).
Mi-a luat-o razna inima când mi-a spus că urmărește filmulețele cu Tina, pe care i le arată Bibi (pentru că așa îmi numesc bunica) și m-a felicitat: pentru că avem un copil minunat, inteligent și de care se vede că ne-am ocupat, i-am citit și cântat. Am rămas mută. Mai primești aprecieri, dar când vin din partea persoanei care te-a îndrumat în prima etapă a colectivității, rămâi blocată.

Mă bucur că am revăzut-o, toamna ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s