După 3 ani, am revenit.
Prima dată, am fost doar noi doi. În septembrie, iar în octombrie am rămas gravidă.
Aveam nevoie de această evadare, după toate situațiile gravidității și cele pandemice.
De data asta, am fost în varianta îmbunătățită, cu EA, în vârstă de 2 ani și 2 luni.

Durată: aprox 13 ore cu mașina.
Nebuni?

Am plecat în jurul orei 21 și am ajuns la 10 dimineața. Ea a dormit pe drum, a fost superbă.  Am pregătit-o psihic.

Prima zi: puțin înnorat în prima parte a zilei. A testat apa la Agios Ioannis, apoi ne-am aventurat în oraș – a prins noțiunea de „a ieși în oraș”= plimbare, mâncare, înghețată și fresh de portocale. Seara, a cerut să intram în casă, în ideea de a se și uita la desene. Dar surpriză: niciun post de desene.

A doua zi: Porto Katsiki. Am avut parte și de prima experiență în care a vomitat. Greșeala noastră: după micul dejun am și pornit pe șoselele îndrăznețe. A testat valurile, nu i-au plăcut. Somnul de prânz, în mașină, prânzul întârziat, baia de după amiază și evadarea în portul Vasiliki.

A treia zi: Egremi. În anii trecuți, se putea ajunge doar pe cale maritimă, dar acum au refăcut drumul: 1.1km de mers pe jos – pantă totală plus 412 trepte. La coborâre ușor, însă la urcare … Am lăsat tricicleta la beach bar și ne-am făcut de cap. Culori fără cuvinte, dar și valuri uriașe. Nu i-au plăcut, dar ne-am relaxat, făcând autostrăzi în puținul nisip găsit. Tina, la întoarcere, își seta porțiuni de urcare „individuală”, cât și purtare pe brațe. A urcat aproximativ 250 trepte singură. După-amiază, scurtă baie și evident în oraș, oprindu-se la fiecare local cu muzică oferind un mic show de dans.

A patra zi: Plimbare cu barca. La prânz a dormit pe barcă, a promis asta. Am mâncat, am aruncat ancora și am înotat unde am văzut cu ochii, fiecare cum a știut mai bine. După somn, ne-am mai bucurat puțin de apă, dar valuri puternice și-au făcut simțită prezența. Am cuprins-o cu brațele strâns, am acoperit-o cu un prosop, deoarece valurile ne udau, iar vântul era puternic. Nu s-a speriat, a fost foarte relaxată și ne-a ascultat întocmai. Apoi seara, ne-am respectat ritualul. A alergat desculță prin portul Nidri, saluta oamenii de la mesele restaurantelor, simțea libertatea.

A cincea zi: Plajă, însă am nimerit o zonă aglomerată, care nu ne-a prea plăcut, fiind adepți plajelor virgine, dar ne-am plimbat pe străduțele fascinante regăsite în Agios Nikitas. Ulterior am pornit la Avali Beach, loc în care Ea s-a distrat pe cinste: intrare lină în apă, s-a bălăcit singură, a cântat și amuzat. Seara, străzile ascunse ale Lefkadei s-au lăsat descoperite.

A șasea zi: Kaminia. O plajă frecventată doar de localnici, superbă! Ne-am bălăcit până ni s-au încrețit degetele tare-tare, mai-mai să ne transformăm în peștișori. Seara, am revenit la Agios Ioannis, unde am prins răsăritul, dar și un vânt puternic, ajutând la întipărirea imaginilor pe retină, a uriașelor valuri sparte și a firelor de par fine și rebele ale Ei, în razele roșiatice ale soarelui.

A șaptea zi: Am fost la Ammoussa. La somnul de prânz, noi la Mikros Gialos, am făcut baie pe rând, iar Ea … a dormit în mașină în acest timp. Am mâncat în Nidri, iar seara, ne-am luat La revedere de la străduțele Lefkadei.

Cât despre cazare, ne-am cazat departe de agitație, fix în natură, noaptea înconjurați de sunetele zecilor de veverițe care se întreceau la concursul de mâncat smochine. Seară de seară,  o șopârlă ne vizita, stand falnică, în același loc, langă tocul ușii. Dimineața, marea ne saluta printre frunze.

Cu greu o mai băgam în casă, prinsese gustul nopților „pierdute” în oraș și a serilor petrecute la un „pahar de vorbă”.
Nopțile se derulau cu „Eu nu vreau să dorm”, iar diminețile cu „Vreau să dorm”.
Am avut momente în care ne-am certat, ne-am supărat, mă rog, mai mult eu. Mai nou, fără „explicații” – expresii prin care îi explic ce urmează să se întâmple în urma comportamentelor mai puțin frumoase, nu reușim să ieșim la capăt. Apoi veșnica întrebare a ei: „Mami, tu ești supărată?”. În urma unei seri „dificile”, în care a tot cerut în brațe, următoarea seară, a avut prezentarea situației de la început, cât și cerința respectării unei promisiuni. Am bătut palma și surpriză: s-a ținut de cuvânt: Nu a vrut în brațe, a mers mult pe jos singură, dar și în tricicletă. Am felicitat-o, i-am spus cât de mândri suntem de ea și de comportamentul ei, ea radiând complet.
Uit uneori ca are doar 2 ani și că face extrem de multe la vârsta ei și că purtăm conversații prin care încercăm deja să ne susținem punctul de vedere. Uit!

Drumul înapoi, cu emoții, deoarece am plecat la ora 11, asta însemnând ca ea să fie cât mai mult trează. Dar a fost ok. Am făcut 3 opriri, am cântat, ne-am jucat și am râs. Am ajuns în jurul orei 02 acasă. Încă o dată pot spune cât de mulțumiți suntem de scaunul achiziționat și cât de bine a stat în el.

Vă îndemn să îi purtați cu voi oriunde, să îi ajutați sa experimenteze, să cunoască lucruri, să fie independenți, descoperindu-se pe ei înșiși și cunoscându-și limitele.

Dragă Lefkada, ne-ai oferit ocazia unor clipe de aur, împreună, în această versiune. Ne-am descoperit mai mult și te-am dezmierdat intens.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s