Mamă, îmi pare rău, te voi dezamăgi: nu o să auzi niciodată „Ia-ți mireasă ziua bună”.

Știți credințele noastre, motiv pentru care, noi nu suntem căsătoriți religios.
Nu cred în povești cu rochii fantastice, nu m-am imaginat niciodată mireasă. Nu este pentru mine.
Nu avem nevoie de aprobări pentru a noastră relație, ne iubim de ani, ne respectăm și ne topim unul în ochii celuilalt.

Detest nunțile care se fac doar pentru profit. Profitul se face prin muncă, nu așa.  Detest „împrumutul darului”: am fost la tine, trebuie să mergi și la mine. Îmi place să fac cadouri fără a crea obligații.
Unde am fost, pot număra pe degetele unei mâini, am fost din plăcere, pentru legătura frumoasă, pentru a crea amintiri și a sărbători fericirea.

Ne-am căsătorit în al 14-lea an de relație, civil, pentru a o ține departe pe Tina, pe viitor de diversele întrebări și justificări referitoare la numele diferit pe care îl purtăm.

Pe același stil în care i-am ales nașii Tinei, persoane care o zăresc des, persoane fără obligații și cerințe, persoane pe care le poate suna pentru a-și împărtăși fericirea pentru orice reușită sau umeri pe care poate să își verse amarul fără să o întrebe nimeni de ce, eu, acum, caut nași, pentru cununia religioasă. Cum? Pai fără cadouri, tradiții și alte formalități.

Caut o pereche frumoasă, plină de iubire și încredere. Cum procedăm? Într-o evadare, pe undeva, un weekend, să poposim la o biserică micuță, iar acolo, doar noi: 4, 6, nași, fini, copii și preotul. El în blugi și adidași, iar eu relaxată. Moment în care, vreau să i-L prezint pe el, alesul meu și Lui. Nu caut tam-tam, caut ceva intim, cu încărcătură emoțională.

Cât despre el, al meu ales, nu știe nimic. O să spună  probabil ca nu sunt în deplinătatea facultăților mintale. Dar eu asta îmi doresc, nu acum, poate în 1-2 ani…