„M-a invitat să iau un loc pe scaun și să vorbim.
Mi-a cerut să mă dezbrac înainte.
Mi-a spus ca vrea să vorbim fără cuvinte ascunse după o oarecare perdea, să vorbim ca între fete, noi două, între cei doi ochi, în oglindă.
Ochii ei erau aceiași, verzi, sprâncene șterse, gene subțiri, piele puțin pistruiată, semn că a fost atinsă de soare. Părul proaspăt tuns, și-l purta mândră de această dată, trecuse ceva timp de când…

Mi-a făcut o cafea, cu puțin lapte și jumătate de linguriță de zahăr, asta după ce m-a întrebat cât zahăr să adauge. Îmi uitase gusturile sau poate … mi le-am schimbat eu.

M-a privit intens în ochi, mi-a urmărit formele, trupul care mai are de eliberat câteva kilograme, mi-a urmărit finele vergeturi dobândite, pe abdomen, în urma sarcinii.

M-am simțit puțin stânjenită, simțeam că îmi cere o discuție serioasă. Și ea, s-a simțit neglijată. Am neglijat-o … Ultima oară am vorbit când ma pregăteam de un interviu. Înainte, în schimb, eram nedespărțite.

Am realizat, iar, că nu a meritat asta, mi-a fost alături 31 de ani, m-a vegheat, așa, cât și cum a putut, dintr-un colț întunecat, m-a analizat tot timpul, însă nu a îndrăznit să mă certe pentru că știa că am un nou job, un job solicitant 24/7. EA mă  cunoaște total, îmi știe fricile, punctele slabe și mereu încearcă, subtil, să mă facă să conștientizez intensitatea puterilor mele.

Sorbea din acea cafea cu o așa poftă, moment în care, până și eu simțeam nevoia de a-mi aprinde o țigară și să trag din ea până când deveneam îmbrăcată în straie de fum. Urăsc țigările, însă acum, EA era în postura diavolului care mă împingea în a face lucruri fără sens.

Nu i-am auzit vocea pe parcursul întregii întâlniri, însă îi puteam auzi gândurile. Erau atât de clare …

Mi-am lipsit … „