Da, am plans și pot să o recunosc. Am sentimente … de mamă. Am plâns.

Am plâns când am îmbracat un maiou în care o alăptam pe Grăunță. Nu l-am mai îmbrăcat de atunci, de 5 luni. Am ascuns tot, însă, din greșeală, din grabă, am luat unul din „acelea”. Nu mai deținea miros de vanilie de data aceasta, însă deținea amintiri. Nici el nu a scăpat, este lărgit, tragea de el oricând și oricum … Mi se cuibărea la piept, se relaxa și mă analiza.
Nu este drept!
Doamne-Doamne, Tu furi timpul!
Timpule, tu-mi furi anii.
Anilor, imi furați lunile, iar voi, lunilor, săptămânile.
Săptămânilor, îmi furați zilele, zilele – orele, iar orele – minutele.
Minutele, secundele.
Iar voi secundelor, îmi furați … clipele, îmi furați trăirile, îmi furați Graunța, ne furați copilăria …
Nu e drept!
Ieri, stăteam în dreptul sufrageriei și am avut un flash: pași de copil în casă, în casa noastră! Trup mic de copilaș alergând cu mâinile pline de jucării spre baie, pentru a le arunca în cadă. Avem zumzet de copil în casă, avem râsete, țipete, plânsete. Avem bucurie, o avem pe ea.

Da, am plâns pentru ca în el stau amintirile, stau trăirile, stau momentele cheie, unice, acel maiou a purtat mii de pete de lapte și a purtat miros de vanilie … pentru ca așa mirosea laptele matern, a vanilie …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s