Cam așa se încheiau multe discuții referitoare la copil, atunci când noi ne pregăteam de venirea pe lume a Grăunței.
Nu știut daca este valabil și la voi, dar noi doar astfel de avertizari am primit.
Dupa ce că părinții sunt copleșiți, emoționați, cu o mie de întrebări, cineva aruncă o astfel de exclamație.
Este perfect normal sa vorbești din proprie experiență, dar specifică asta, te rog.
Mi-ar placea sa fiu întrebată cum a fost la noi. Cum au fost colicii, alaptarea, dintii, timpul petrecut în casa, cu ea.
Ei îți spun: „și stai ca inca n-ai văzut nimic”, „stai să vezi când ies caninii”, „stai sa vezi câte nopți nedormite o să aveți”, sunt doar câteva exemple.
Chiar discutam zilele trecute, tatăl Tinei, noi chiar suntem genul ăla de părinți relaxati. Poate eu cu 20% puțin mai speriată, uneori, decât el, dar suntem ok.
Relaxarea este prima cheie, aceptarea este cea de-a doua cheie, iar schimbarea se află pe locul al treilea.
Toți „amenință”, dar nimeni nu îți spune de bucuria din suflet, de liniște, pentru că acum ai totul, ai o viață complexă și în sfârșit valoroasă, de emoții plăcute, de îmbrățișări, de pupici, de furnicile simțite in tot corpul.
Așa cum vă povesteam de unicitate, așa sunt si experiențele.
Am cunoștințe ai caror copii stăteau în pătuț fascinați de carusel, iar mamica savura cafeaua în liniște. Ahhh, ce am invidiat-o! Da, am invidiat-o! Eu, care mancam cu ea in brațe, mancam ba cu stânga, ba cu dreapta, eu care până la 8 luni am stat nemișcată cu ea pe piept în timpul orelor de somn.
Doamne, ce a zburat timpul…
M-am așteptat la ce era mai rău pentru alte situații și m-am panicat la inceput ca nu aplicam teoria așa cum trebuia.

TREBUÍ, pers. 3 trébuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Așa-ți trebuie! = așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a trebuit (ca să…) = asta a așteptat (ca să…) 2. Tranz. unipers. și impers. Este necesar să…, este obligatoriu să…, se cere (neapărat) să… 3. Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune.

Dar cine spune cum trebuie exact? Cine definește legea copiilor? Va spun eu cine: Noi adulții.
Pentru că, de cele mai multe ori, acele afirmații înțepătoare, nu îmi prezintă deloc suport și empatie, ba din contră. Parcă își doresc să ai parte și tu de aceleași pățanii, acele experiențe cu încărcătură, deși îți spun ” Sper să nu treceți prin asta”, în adâncul sufletului, o doresc, să nu fie ei singurii pățiți, să simți și tu „răul” așa….
Este egoism.
Eu, inițial, eram curioasă, puneam întrebări, însă, în timp, m-am lămurit și încerc să pun punct rapid: „Mda, depinde!”.
Pe lângă toată durerea resimțită, depinde mult, felul în care, părintele gestionează orice situație, calmul și răbdarea, însă și expunerea copilului la „tot”.
Discutam cu o mămică ideea de situație de urgență, de când exista acest virus și felul în care dezvoltarea copiilor se schimba. Grădinițe și școli închise, vacanțe anulate, cluburi de înot, centre de activități și întâlniri ale copiilor, restaurante închise, tot ce a creat acest virus. Acest „tot” se răsfrânge asupra dezvoltării copiilor, gradului de socializare, a distracție. Un copil care „a prins” vremurile de atunci și un copil cu un cerc mai restrâns. Însă, diferă, evident, și de personalitatea fiecăruia. Iar noi, ca și părinți, suntem obligați să întreținem cât putem, vie, cu flacăra puternică, întreagă lor copilărie.
Revin la ideea anterioară, pentru că m-am lăsat dusă de cuvinte, cerându-vă, să deschideți ochii și să ciuliți urechile, dar nu înainte de a va atașa o sită fină, astfel, cernând toate vorbele, punând și punct discuțiilor încărcate de avertizări.
Etapa asta nouă, este despre voi, este startul vieții în 3, 4, depinde de situație, un start pe care trebuie sa îl primiți cu brațele deschise și nu cu temeri sau inima strânsă.
Prețuiți fiecare secundă împreună, strângeți-vă în brațe, oferiți-vă pupici, spuneți-vă că vă iubiți.