„Ziua in care am aflat ca sunt insarcinata, mi-o aduc aminte perfect, 25 Ianuarie 2016, luni, primul test de sarcina pozitiv.
In weekend-ul dinainte tin minte ca aveam unele stari ciudate, mi-a fost rau si am varsat, lucru care nu mi se mai intamplase. Am facut o socoteala si imi intarziase cam 5 zile menstruatia, eram in dubii. Nici nu stiu cum sa descriu ce am simtit, a fost un amalgam de sentimente. Eram bucuroasa, simteam teama, am plans de fericire, de teama … explozie de sentimente. A urmat si consultatia la doctor, am ascultat bataile inimii, ceva unic, foarte emotionant.
A fost o sarcina normala, nu am intampinat probleme, insa am fost foarte stresata din cauza kg din sarcina. Am acumulat kg mai multe decat este indicat si ma stresam si consumam din cauza asta (acum cand ma.gadesc zic ca eram nebuna).
La job aveam un program destul de lung cu disponibilitate permanenta (tu cunosti ce spun), iar in primul trimestru am resimtit cel mai mult, pentru ca imi era somn si am avut si cateva stari de greata care imi dadeau batai de cap.
In al doilea trimestru, m-am simtit cel mai bine, eram ca o floricica. Din al treilea trimestru am intrat in concediu, deja imi era greu cu burtica de gravida la job, cu imbracamintea office si programul.
Am ales sa nasc natural, bineinteles si cu aprobarea medicului. Tot intr-o zi de luni a fost si nasterea: cea mai frumoasa zi din viata noastra. Duminica (inaintea zilei de nastere), am avut toata ziua o stare de somnolenta. Am dormit aproape toata ziua, seara am iesit la o terasa si bineinteles seara nu mai aveam somn. Pe la ora 3 dimineata au inceput ca niste intepaturi in zona mijlocui, spatelui. Aveam 39 de sapt si 2 zile, stiam ca oricand pot sa nasc. Am cautat pe net simptome contractii false si adevarate, si am incercat sa le identific. Nu am putut sa dorm toata noaptea, luasem 2 pastile Nospa, citisem ca daca trec simptomele dupa Nospa sunt false, insa mie nu mi trecusera. Monitorizam contractiile si erau cam la aceasi perioada de timp, deci stiam ca o sa nasc. Mi-am facut dus, am pregatit ce trebuia sa iau la spital, eram bine, inca nu erau dureroase contractiile. In jur de 06.30 dimineata am plecat spre spital, iar la 08.30 m-a consultat o doamna doctor ginecolog care era de garda si imi confirmase: Azi e ziua cea mare, o sa nasti! Aveam dilatatie 2 cm atunci, m-a dus la monitorizare contractii, intre timp  m-am si  internat. La ora 09.30, eram in salon, urma sa merg in sala de monitorizare, unde am asteptat dilatatia completa, am facut epidurala, iar la ora 13:30, am fost dusa in sala de nastere si la ora 14:04 a venit minunea noastra. Nasterea a fost un sentiment minunat, sigur nu a fost usor, dar nici imposibil. As repeta oricand experienta, recunosc ca atunci pe moment eram foarte obosita si am zis ca nu mi-mai trebuie vreodata asa ceva, dar atunci vorbea oboseala. Acum cand ma gandesc, sunt convinsa ca tot natural as alege, este un lucru unic si foarte special. 
Abia asteptam momentele cu bebelusul meu, eram nerabdatoare sa ne cunoastem sa-l hranesc, sa-l tin in brate.
Din pacate, am avut dificultati in alaptare, nu am avut lapte deloc in cele 3 zile de spitalizare, eram foarte suparata pentru ca imi doream foarte mult sa alaptez. Acest proces pentru mine a fost cel mai dificil. Nici bebelusul nu statea la san, nu tragea, plangea foarte tare. A fost groaznic pentru mine. Mi se parea ca nu sunt in stare sa-mi hranesc bebelusul, hormonii ma copleseau, era perioada sensibila de lehuzie.
Acasa, am apelat la un consultant in alaptare. Din pacate, nici doamna consultat nu a reusit sa faca vreun miracol. Am cumparat o pompa, dar la un moment dat, totul s-a terminat
Am continuat cu lapte praf dupa 2 luni de muls din 3 in 3 ore. Acesta este lucrul pe care il regret cel mai mult, mi-as fi dorit sa alaptez macar pana la 1 an. M-am resemnat pana la urma si am mers mai departe.
Cei doi ani de concediu crestere copil au fost cei mai frumosi ani din viata mea, cu siguranta. Bineinteles ca au fost si momente dificile, fiind la primul copil, lucruri noi, necunoscute, dar acum uitandu-ma in urma, clar a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea.
Doamne si ce repede au trecut cei doi ani …
Urma sa ma reintorc la serviciu, iar cu 6 luni inainte de a incepe nu mai puteam sa dorm deoarece nu stiam ce vom face cu el, cu cine va sta, unde il vom duce.
M-am tot gandit la tot felul de variante, bunicii inca lucreaza, deci nu aveam cum sa-l ducem la bunici. Am ales pana la urma o cresa, l-am inscris la 1a9l.
Nu mi-a placut cresa, nici ideea de cresa, l-am dus o saptamana, in care, bineinteles ca a plans in fiecare zi, il luam dupa 3-4 ore cu ochii rosii, plansi, iar după acea săptămână, a răcit cum nu mai fusese până atunci.
Eu la serviciu ma intorceam la un program atipic si constatasem ca varianata cresa nu ma ajuta. Nu concepeam sa nu mai am cand sa-mi vad copilul, sa petrec timp cu el, eram deprimata.
Am gasit alta solitie: am cautat o doamna care sa aiba grija de el cat suntem noi la serviciu. Am gasit pe cineva printr-o recomandare, ne-am intalnit si nu a fost ce voiam noi. Timpul trecea si nu aveam inca nicio solutie. Mai aveam 2 saptamani si trebuia sa incep munca si eu nu aveam inca cu cine sa las copilul, bineintels stres, nopti nedormite, griji. Pana la urma am primit o alta recomndare pentru o doamna care isi cauta job, mai lucrase ca bona. Am ales sa incepem sa vedem cum se acomodeaza copilul. A venit o saptamana, cat eu inca eram acasa, 2-3 ore sa ne cunoastem, sa ne obisnuim unii cu ceilalti. Slava Domnului a fost bine, copilul a reactionat bine, s-a obisnuit relativ repede. Eu, in continuare eram ingrijoarata, fiind atat timp plecata de acasa. Il vedeam prin videocall destul de des in prima luna, ii ceream poze multe.
Am avut bona 1a2l. La varsta de 3 ani l-am dat la gradinita si am avut norocul de a-mi schimba programul la job, un program normal pentru o mama.
Cu acomodarea.la gradita si cu acomodarea mea la noul program … alta perioada dificila, dar a trecut, suntem bine, ne facem mari si sunt convinsa ca perioade dificile vor mai fi, noi sa fim sanatosi si intelepti si le vom trece cu bine”

Foto: Pinterest.com