„Povestea este simpla si in acelasi timp si complicata. Dar pot spune ca experienta prin care am trecut, m-a facut mai puternica si mi-a redat increderea in mine.
Am descoperit la 18 ani ca am un Adenom Hipofizar (macroprolactinom) care putea fi operat sau tratat cu medicamente. Am ales clar a doua varianta deoarece operatia nu era una usoara si anume acest adenom se afla in spatele hipotalamusului si operatia se facea cranian.
In urma mai multor investigatii, am decis sa merg pe varianta medicamentoasa toata viata. Cu multe ezitari, la un moment dat am intrebat doctora ce parere are daca voi putea vreodata sa raman insarcinata, fiind o problema hormonala destul de serioasa acest adenom. Doctora m-a  asigurat ca atunci cand acest adenom va scadea sub 1cm ( in momentul descoperirii avea 3.7cm), voi putea incerca.
In toata perioada de la descoperire pana cand a ajuns sa scada, au trecut vreo 9 ani. Intre timp, m-am casatorit si ne-am decis ca e timpul sa avem un copil. Atunci, cand doctora ne-a dat unda verde, am ramas insarcinata in 2 saptamani (un miracol devenit realitate).
Odata cu sarcina au inceput si temerile. Am fost pe la multi doctori renumiti endocrinologi care m-au asigurat ca sarcina poate merge in paralel cu tratamentul pentru adenom, dar ca nu voi putea naste natural sau alapta. Cand am auzit ca nu voi putea alapta nu am dat prea mare importanta deoarece nu stiam cum e sa ai puiul in brate si sa-l hranesti. Am mers mai departe in paralel cu tratamentul, am nascut la 37s5zile prin cezariana si totul a decurs foarte bine. Dupa ce am nascut am fost in salon cu inca doua mamici care incercau sa alapteze, insa laptele nu venea… Ironia sortii era ca eu incepusem sa am colostru insa nu-i puteam da fetitei. Atunci am avut un moment de cadere: imi parea rau ca nu o puteam ajuta cu laptele meu, sa o pun la san, sa creez conexiunea.
Mi-a fost foarte greu sa accept aceasta varianta, nici laptele praf nu prea a ajutat-o din prima (am continuat acasa cu ce a primit in maternitate),se constipa si nu stiam ce sa-i fac.
M-am decis sa i-l schimb cu Topfer (se spune ca e cel mai apropiat de cel de san) si a si fost cel mai bun pentru ea.
Momente grele au fost si cand ieseam cu ea in parc ziua, evitam sa scot biberonul sa-i dau lapte praf, insa stand si cateva ore era nevoie sa o hranesc. Ieseam cu o mamica care alapta si eu nu, ma convingeam singura ca asa a fost sa fie si ca trebuie sa-mi inving sentimentele de vinovatie.
A fost bine intr-un final pentru ca m-am redresat si am stiut ca asa a fost situatia in cazul meu. Probabil acesta este si unul din motivele pentru care nu am mai facut alt copil, pentru ca trebuie sa trec din nou prin aceasta situatie. „

Foto: Pinterest.com