„La 4 luni de sarcina, cu o zi inainte de Revelion, am avut cel de-al doilea puseu, moment marcat cu nevrita optica. Pe vremea aia nu stiam ce inseamna termenul medical. Imi pierdeam vederea la un ochi, brusc. A treia faza s-a petrecut cand copilul avea 8 luni, inca il alaptam. Au fost si fosfene (fulgere de lumina) si fulgere in coloana.
Am repetat RMN-ul pentru a 3a oara, am facut seturi de analize, iar diagnosticul a fost simplu: Scleroza multipla. Nu a fost soc, a fost eliberare. Dupa aproape 3 ani de analize, pusee, doctori, RMN si ganduri si intrebari, macar stiam ce am.
Atunci, din filme, socoteam ca este o boala care ma va transforma in leguma, in carucior. Am prins incredere cand doctorul relaxat mi-a spus ca se poate trai normal cu tratament adecvat. Am inceput tratamentul cu perfuzii, am fost ametita, molesita, leziunile s-au activat, iar in picioare si maini am avut furnicaturi si amorteli indelungate. A fost o reala eliberare afland ce am exact.
M-am inscris in program si am inceput injectiile: in burta, mana, picior si coapsa, de 3 ori pe saptamana, singura.  A fost grea prima injectie in spital, in burta si prima facuta de mine, acasa ( aveam fobie de ace).
Dupa 3 luni de tratament, m-am obisnuit, toate leziunile s-au cumințit, nu mai simt nimic, doar obosesc, uneori seara simt asta.
Acum, am inteles, sanatatea este un noroc, oricat de multa grija am avea.
Am decis sa nu ma gandesc si sa traiesc cum stiu mai bine pentru ei: cu ea. Am facut un pact si i-am promis ca o voi tine strans in brate tot restul vietii, o voi proteja, ca pe un copil orfan de mancare nesanatoasa, de sedentarism, de energie negativa. Nu voi lupta împotriva ei, ci voi lupta impreuna cu ea, face parte din mine, este a mea.
Am discutat decat cu parintii, socrii, sot si cu doua prietene, atat, in rest, am interzis, nu am fost pregatita si nu simt ca o sa fiu vreodata. Mi-am facut curaj, m-am inscris pe grupuri dedicate, in care am aflat multe si am impartasit trairi cu cei purtatori ca si mine. Nu stiu ce-mi pregateste boala pe viitor, esti ok cat nu ai pusee, dar in urma lor poti ramane cu diverse sechele.
Sunt cronica.
Viata continua, stiinta evolueaza.
Nu am povestea cu happy ending, dar m-am resemnat, acceptat si ma bucur de a doua copilarie cu bebe.
Copilul este singurul care ma tine activa, ma tine in priza in miscare, ma ajuta sa mananc cat de cât sanatos si imi tine mintea ocupata. Iar cand obosesc, dau „vina” pe copil, nu pe boala in sine.”

Foto: Pinterest.com