„Eram cu sotul meu de 9 luni, el si a dorit foarte mult un copil, deși nu stăteam impreuna nu eram căsătoriți, nimic.
A doua luna dupa ce am renuntat la anticonceptionale, am rămas însărcinată, iar el era plecat in voiaj cand am aflat, am plâns si de emotii dar si de teama. Nu stiam ce vor zice parintii, el era plecat pentru prima oara, nu aveam siguranta financiară si nici el nu era langa mine.
As fi vrut sa fie momentul meu, al nostru. Nu eram foarte conștientă de ceea ce se intampla, nu m-am bucurat foarte mult, nu am stiut cum sa fac asta.
Apoi a urmat stresul alaptatului  si presiunea celor din jur. Totul a parut foarte greu la primul copil. Tot.
Cand avea Maia 4 luni, sotul meu a plecat iar, dar de data asta pentru o perioada mare.
Iar depresie….nimic nu imi convenea, eram singura, soacra si mama nu m-au ajutat, au fost doar musafiri. La al doilea mi s-a parut mai simplu, stiam pe ce teren ma aflu, cunoșteam jocul.
Acum cu trei, sunt împlinită si fericita, nu imi este greu fizic, mama si soacra ma ajuta mai mult, în proporție de 20 % sa zic din timp. Insa am aceiasi suferinta, sunt mai mult singura! Ii am pe ei, însă fiind si trei si pandemia, imi e greu sa ies, nici nu avem unde si rutina imi cam termina răbdarea și puterea.
Nu imi lipseste nimic decat sotul meu si singurul lucru pe care mi-l doresc este sa vina si sa nu mai plece.”

Foto: Pinterest.com