„A trecut ceva timp. A fost cel mai oribil moment din viața mea, am avut dureri zile la rand, am fost la spital, m-au trimis acasa iar la o zi distanta am pierdut sarcina. Sentimentele de atunci? Neputința, efectiv simteam ca m-am pierdut pe mine. Ziua în care am pierdut sarcina a coincis cu ziua în care am simțit că s-a miscat pentru prima oara, deci a fost un impact si mai mare.
Dezamăgire si ura fata de doctorul de la urgente care efectiv nu avea chef de mine atunci cand m-am dus. Singurătate pentru ca el nu înțelegea sentimentul de pierdere pe deplin.
În loc să îmi fie alături, el ma lasa singura ca asa avea impresia ca e mai ok. Iar pentru o a doua sarcina, a fost teamă. Multa teama. Inainte de sarcina, am avut teama că nu voi mai ramane gravida si in sarcina ma gandeam că în orice clipă pot sa o pierd.
Relația dintre noi atunci s-a stricat. Cred ca oarecum ne invinovateam reciproc. Eu pe el pentru ca el imi daduse o perioada de stres în timpul sarcinii, iar el pe mine pentru ca eu purtam bebele.
Am plecat din tara la nici o luna dupa ce am pierdut sarcina, aveam nevoie de distanta si intelegere, intelegere pe care nu o primeam de la el. Bine, eu nu sunt tocmai povestea de dragoste tipică. Relația mea cu el a avut mereu suisuri si coborasuri.
Dar pierdea bebelului m-a marcat mereu. Am pierdut pe 11 noiembrie, iar pe 1 mai ar fi trebuit să se nasca. Am datele astea întipărite si dupa 4 ani, in fiecare an de 1 mai ma gandesc cum ar fi aratat, cum s-ar fi dezvoltat…
Sincer cred ca si pierderea a avut un rol imens în dorința mea de a mai plamadi un bebe. Parca imi doream timpul pierdut super tare. Simteam ca mi s-a luat ceva si vreau inapoi.”

Foto: Pinterest.com