„Povestea noastra incepe asa: Am aflat de sarcina cand aveam in jur de 9 saptamani, pentru interpretarea unor rezultate de stomac. Am facut atunci un test si am primit doua rezultate pozitive: aveam helicobacter pylori si doua liniute.
Am inceput sa plang. Familia se marea.
Am ajuns acasa, mi-am anuntat familia, iar sotului i-am inlemnit simturile, dupa citirea rezultatului. Vestea a venit ca un cadou de aniversare: un an de casatorie.
Apoi au urmat chinurile sarcinii deoarece mi-a fost rau, nu puteam manca nimic, vomitam tot am, am trait cu pepene verde si acrituri pana la 16 saptamani.
Doctorul ne-a confirmat ca era fetita, dar ne-a zis ca ceva nu este in regula. Eu aveam arterele uterine inguste si nu prea se alimenta corect si au observat ca si tensiunea era marita. Pierdeam si proteinuria prin urina. Desi mancam sanatos, ma miscam cat puteam, ma hidratam, luasem destul in greutate, picioarele mi se umflau, fata, mainile la fel si imi amorteau mai ales pe timpul noptii.
Eram pe atunci suspecta de pre-eclampsia. Am mers pe 19 decembrie la control, iar in urma acestuia mi s-a spus ca nu o sa apuc sa duc sarcina pana la capat, dar ca incercam sa o tinem cat mai mult.
Eram deja speriata, devastata. M-a pus imediat sa fac prima doza de dexametazona pentru maturarea plamanilor  si am stat cateva ore sub observatie, nemancata, aproape lesnata, imi verificau tensiunea des si monitor pentru a vedea bataile inimii.
Am plecat la mama de Craciun, la 100 km distanta. Pe 26 seara, mi-a fost foarte rau, iar pe 27 am mers la control. Doctorul m-a oprit acolo, analizele erau foarte proaste.
Eram singura, speriata, panicata. Aveam 26s3z atunci. Aveam deja 14 kg luate. Au urmat cateva zile de asteptare, teama, medicii mereu spuneau incercam sa tinem cat mai mult, dar nu ajungem la final.
Am facut revelionul 2017-2018 in spital. Am avut patru colege de salon, cu doua dintre ele am ramas prietene, una din ele avand gemeni si a nascut la cateva ore distanta de mine tot prematur.
Cautam nume pentru fata. Pe data de 5 ianuarie, fetita nu se mai alimenta deloc si dupa masuratori avea undeva la 900 grame.
Cand am auzit am inceput imediat sa plang si am zis asa: decat sa se intample ceva rau cu ea mai bine sa o scoata, prefer sa nu nai fiu eu, dar ea sa fie bine. M-au pregatit, mi-au facut o perfuzie speciala de simteam ca iau foc. Am ales numele la urgenta ca nu eram hotarati, am zis Alexia-Nicole. La 01:36 a venit pitica.
Anestezista ma atentionase ca abia o sa o pot auzi, era unn mieunat de pisicuta abia, avea voce, dar era vie, nu am vazut-o, au bagat-o in incubator imediat.
M-au dus dupa la reanimare unde am stat in jur de 17-18 ore, pentru ca nu reuseau sa imi scada tensiunea si sa imi reporneasca rinichii.
Spre seara, in jur de 10 noaptea, am reusit sa cobor la sectia de prematuri, pe care nu apucasem sa o vedem. Nu mai vazusem pana atunci un bebe in miniatura decat la TV.
Am avut un soc, 5 min mi-au trebuit sa imi revin cand am ajuns la incubator.
Mi-au pus-o pe piept inca din seara aia.
A stat o saptamana cu CPAP si apoi doar cu tubul de oxigen. A avut 0,960 si 32,5 cm. A fost mica dar fara probleme de sanatate. A avut citomegalovirus, luat din laptele meu (nu stiam de el), a luat si stafilococ aerius de la un alt bebe de acolo, dar a trecut cu bine.
A iesit din spital dupa 69 zile alaptata la san si fara oxigen.
Am donat 50 litri de lapte, cat am stat in spital, pentru bebelusi.
Acum pe 6 ianuarie face 3 ani, vorbeste trei limbi, romana fluid, engleza a inceput sa zica cuvinte si fraze si stie si intelege  spaniola.”

Foto: Pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s