„Întotdeauna am glumit cu cei apropiați ca vom avea gemeni, pentru ca amândoi, eu și soțul, avem gemeni in familie, însă viața ne-a fost data un pic peste cap în anul 2018 când am rămas pentru prima data însărcinată, neșansa a fost sa fie o sarcina extrauterina, care s-a soldat cu o operație și eliminarea uneia dintre trompe. Ni s-a spus după aceasta operație ca vom avea șansa de a concepe dintr-o minune, (șanse fiind de 50% avnd in vedere ca rămăsesem cu o singura trompa), însă după un an de încercări nu s-a întâmplat acest lucru.
În august 2019 am început sa cercetam mai amănunțit lucrurile și asa am ajuns la Iași, la un medic specialist pe infertilitate, în urma întrevederii am avut de făcut cateva analize, una dintre ele făcea referire la AMH-ul meu, câte ovule disponibile aveam in organism pentru a da naștere unei vieți. Rezultatul a fost unul crunt pentru noi, 0.01 (cât are o femeie care a intrat la menopauza.) Răspunsul medicului: „nicio șansă de a rămâne însărcinată cu materialul meu genetic vreodată”, singura modalitate de a putea concepe o viață era de a recurge la ovule donate.
Este crunt sa nu ți se dea niciodată vreo șansă de a deveni părinte. Infertilitatea este o boala grea și dureroasă.
Am început sa caut suport pe diferite grupuri de infertilitate și sa ma documentez mai bine cam ce presupunea aceasta donare de ovule. De la aflarea acestei vesti și pana a rămâne însărcinată cu minunile noastre au fost doar 2 luni,  2 luni grele în care am fost depresiva, dar am avut incurajarea soțului care m-a sprijinit și a spus ca vom face tot ce ne sta în putință pentru a avea un copil, chiar de va trebui sa infirm unul.
În noiembrie 2019, s-a produs minunea. Într-o dimineața, (eram singura acasă) am avut un feeling de a face un test de sarcina, mai aveam unul în casa rătăcit demult. Deși știam ca nu pot concepe un copil pe cale naturala, în adâncul sufletului meu în aceea dimineață parca ceva îmi spunea ca trebuie sa fac acel test. M-am dus la baie, am făcut testul și nu se vedea nicio liniuta la început, vorbeam singura prin casa si spuneam, ce proasta sunt ca încă mai cred ca se poate întâmpla asa ceva, am lăsat testul la baie și mi-am văzut de treaba prin casa, după 10 min m-am dus din nou sa strâng ambalajul de la test și am spus sa ma mai uit odată ca poate poate cine știe. Când m-am uitat am zis ca am vedenii, mi-am adus lanterna de la telefon după mine, se vedea foarte vag a doua liniuta. I-am trimis imediat poza soțului cu testul de sarcina, credea ca e al altcuiva și am început sa plâng, dar imediat mi-am revenit și nu m-am bucurat foarte, foarte tare pentru ca au început grijile, în urma vizitelor pe la medici știam ca am șanse destul de mari ca și aceasta sarcina sa fie una extrauterina. Asa ca pana la prima vizita la medic am stat într-un stres continuu.
Pe 30 noiembrie 2019, am ajuns la ecografie unde ni sa spus ca sarcina este implantata corect, încă nu se vedeau cele doua mogaldete, ci doar una singura. Nu cred ca am trăit pana atunci bucurie asa de mare în viața mea.
Ne-a chemat din nou la control la o săptămână distanță, pe 6 Decembrie, atunci s-au văzut pentru prima data pe monitor doua sufletele. Eram în extaz și eu și soțul, nu credeam ca o sa avem această șansă de la viață vreodată. Țin minte ca am plecat de la cabinet și parca eram o banda stricata și repetam „doi, doi, Doamneeeee”.Nu speram la o minune, dar mai ales la doua.
Sarcina a decurs foarte bine, in afara celor 30 kg acumulate, fără stări de rău, greață sau alte nebunii.
Minunile au apărut în viata noastră pe 07.07.2020 (pana și data este pereche) Eliza-Maria (ora 15:13, 2.8 kg) și Luca Andrei (ora 15:15, 3.2 kg).
Pe timpul sarcinii nu îmi doream nimic altceva decât sa fie ei sănătoși, nu ma speria gândul ca o sa ne fie greu și ca nu o sa ne acomodam, deși cam toată lumea ne speria.
Ajunși acasă, ne-am acomodat destul de rapid, zic eu, deși în prima zi cautam tutoriale pe YouTube cum se schimba un pampers, având în vedere ca trebuia sa avem grija la buric.
Cu alăptarea nu am avut prea mult succes (deși am încercat și am chemat și consultat în alăptare acasă), asa ca am trecut pe lapte praf, și iacătă ca am crescut voinici și sănătoși pana în prezent.”

Foto: Pinterest.com