La propunerea mea, am primit raspunsuri, deja, din partea mămicilor, super povești, diferite, inedite, emoționante. Relatările lor, reale, vor sta sub anonimat, personajele principale, povestitoarele purtând un prenume „oarecare”. Vă mulțumesc că sunteți deschise în a împărtăși momentele voastre, mai bune și mai puțin bune, ca v-ați întors în timp și ați răscolit clipele intens trăite atunci. Fie ca poveștile voastre să lumineze multe alte suflete în această perioadă în care socializarea ne cam lipsește.
MA INCLIN!

„In 2014, după 3 ani de relație cu actualul soț, am decis că vrem și noi un copil, sa ne simțim cumva in rând cu lumea. Până la acel moment nu ne doream, nu discutasem. Eram foarte flower-power amandoi, călătoream mult și nu prea ne vedeam părinți. In 2014, s-a produs un declic și parcă am fost loviți cu ceva in cap că aveam în cap și în toate discuțiile noastre era vorba doar despre copii/copil. Nu am rămas gravidă așa din prima cum credeam că se va întâmpla. Citisem tot ce se putea citea despre concepție și sarcina. Făceam totul că la carte și foarte calculat, dar tot nu venea bebe. Am ajuns sa fac analize și investigații foarte costisitoare. După 6 luni de încercări și mici „ajutoare”, am rămas gravidă. Atât am plâns când am văzut testul de se întrebau toți daca de bucurie sau altceva. In momentul ăla, am știut că nu voi avea doar un copil, ci mai mulți. Când prima venită pe lume avea 1an10l, s-a născut cea de-a doua fata. De data asta, a doua sarcina a venit din prima incercare, exact așa cum planificaseram. Daca prima a fost pâinea lui Dumnezeu, a doua ne-a dat decisiva. Nu a fost plângăcioasă deloc, dar odată ce a crescut și a devenit mobila, a fost jale, se urca peste tot, făcea numai nefăcute. De la 6 luni la 1an și ceva nu a fost deloc prietena cu mâncarea. Nu eram obișnuită, pentru că prima era liniștită, manca de rupea, unde o puneai acolo stătea. A doua a fost și este argintul viu. Dar da a fost mai ușor cu 2 copii decât cu 1 singur. Grijile se împart altfel și totul este diferit. Am fost mai relaxata in anumite privințe și lucrurile parca au decurs de la sine. După a doua naștere m-am refăcut mai greu și am zis că ne oprim la 2 copii, dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, nu a fost așa. Stand de vorba într-o zi, am decis sa mai facem un copil. Ne era teama din anumite puncte de vedere. Aveam 2 cezariene la activ, vârsta mea nu era tocmai mica. Din punct de vedere logistic se schimbau multe, mașina mai mare, concedii regândite că deh cazări pentru 5 suflete mai greu găsești, dar am zis că acum ori niciodată. Nu aveam mult timp de gândire. Ma speria și a3a cezariana, mă speria gândul și încă mă sperie când mă gândesc la înțărcare (la noi nu a fost un proces așa lin). Am zis că dacă primele două fete au fost liniștite, nu am știut ce e ăla plâns și stat treji nopțile, că așa va fi și al treilea copil. Ne doream sa fie tot fata că să nu ne dea peste cap toată logistică și planurile și Dumnezeu a ținut cu noi: a fost fata. Recuperare după a 3a naștere a fost cea mai ușoară, totul a fost lin, parca făcusem asta toată viața mea. Cât a fost mica până în 6 luni, lucrurile au fost mega roz, apoi a început jihadul. A 3a face cat 10 copii. Este cea mai activa, cea mai vocală când nu îi convine ceva. Încearcă să imite tot ce vede la surorile mai mari, deși nu mereu ii iese.
Cu una singura a fost greu că eram la inceput și, deși, eram doxa de citit, tot m-am lovit de situații neprevăzute. La a 2a  am fost relaxata, la a3a pot spune că a crescut cu valul. Este greu cu trei, uneori foarte greu mai ales când se îmbolnăvesc și e nevoie sa ajungem la spital. De câteva ori a fost doar soțul la spital cu cea bolnavă și eu am stat acasă cu celelalte 2 și mă perpeleam. A fost greu când cea mare mergea la gradi și trebuia, fie că era zăpadă sau ploaie, sa le scot și pe celalate 2 din casă că să mă duc să o iau sau sa o duc la gradi. E greu când toate cer atenție în același timp și toate se bat pe o bucățică din mine. Când dorm cu mine una e la san, una pe o mana și una pe cealalta mana și uite așa dacă mă trece pipi strâng din dinți și nu mă mișc. Am avut momente când mi-am dorit să mă duc în lume să nu mai aud mama la fiecare secundă.
Dar sunt și multe, foarte multe momente frumoase. Când le vad cat de frumos se joacă împreună, cât de unite sunt, când mă strigă doar sa îmi zică te iubesc, când vin langa mine și mă mângâie. Când dorm cu mine și le simt mirosul și bătăile inimii si ma gândesc ca-s bucatele din noi și din sufletele noastre.
Mai discut cu soțul când și când și ne zicem mereu că nu știm cum am trăit până să le avem. Că suntem de un milion de ori mai bogați de când le avem, că viața e mai frumoasa de când sunt ele. Totul s-a schimbat în bine de când sunt ele în viața noastră. Chiar daca ne pun creierii pe bigudiuri as lua-o de la capăt în aceeași formulă de n ori. Ah și dacă aș putea i-aș ridica statuie soțului. Daca el nu era un soț și un tata perfect, nu m-aș fi înhămat la drumul asta. Soț că al meu le doresc și fetelor mele. Nu a existat nimic din ce fac eu sa nu facă și el, mai puțin alăptatul, că dacă se putea îl făcea și pe ăla.
Nu am avut ajutor din afara decât la prima data, când prinsesem legea veche a ccc-ului și a trebuit să revin la munca când avea 10 luni. Atunci am angajat o bona pentru scurt timp. Apoi am renunțat pentru că rămăsesem gravida iar și oricum stăteam eu acasă cu ea. Am reușit cum necum sa ne descurcam doar noi doi cu tot, deși în anumite situații as fi dat orice pentru un ajutor cât de mic.
Mama s-a pensionat abia când am nascut-o pe a 3a și atunci pot sa spun că m-am mai eliberat și eu puțin. Puteam să las fetele mari ocazional la ea, mai venea ea la noi și mă mai ajuta cu una alta.
Una peste alta, viața cu 3 copii înseamnă bogăție, noi am prosperat, am devenit mai curajoși in multe privințe, ne-am modelat după ele, ne-am revizuit așteptările. Am înțeles că o zi fara chicote de ras și fără  smotoceala înainte de somn e o zi goala.   Viața este făcută din toate momentele mici fie bine fie rele. Nu ne mai consuma energia inutil încercând să fim perfecți. Fetele vor crește, cresc prea repede și încercăm să ne bucurăm de fiecare moment pentru că, într-un final, o să rămânem cu casa goală și ele vor fi la casele lor.
Noi ne vom opri la 3, logistic și fizic nu mai putem duce încă un copil. Vom face tot ce ne stă în putință să le fie lor bine și să fie fericite, că asta conteaza într-un final, sa fie sănătoase și fericite, restul vor face ele singure.”

Foto: Pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s