La propunerea mea, am primit raspunsuri, deja, din partea mămicilor, super povești, diferite, inedite, emoționante. Relatările lor, reale, vor sta sub anonimat, personajele principale, povestitoarele purtând un prenume „oarecare”. Vă mulțumesc că sunteți deschise în a împărtăși momentele voastre, mai bune și mai puțin bune, ca v-ați întors în timp și ați răscolit clipele intens trăite atunci. Fie ca poveștile voastre să lumineze multe alte suflete în această perioadă în care socializarea ne cam lipsește.
MA INCLIN!

„A treia sarcina a venit total pe neașteptate. Ne doream 3 copii, aveam in plan sa ii fac înainte să împlineasc 35 de ani, prin urmare, mai aveam timp vreo 2 ani. Aveam 1 an și 7 luni de la a doua operatie de cezariana, mi-ar fi plăcut să fie o diferență mai mare intre copii, dar așa a vrut Doamne Doamne. Bebe 3 s-ar fi născut exact in ziua in care tatăl meu împlinea 60 de ani, la o diferență de 2 ani și 2 luni fata de băiețel. Fetița ar fi avut 4 ani jumătate. Testul de sarcina a ieșit pozitiv pe 4 aprilie. Aveam 4 săptămâni și 2 zile. Inițial am fost speriată, urma sa nasc peste 8 luni, ceilalți 2 copii erau tot mici – in opinia mea, ar fi trebuit să se mute mama la noi să mă ajute, trebuia să facem o extindere a casei, luam iar pauza de la job, plus multe alte gânduri. Soțul meu a fost mega incantat, mi-a zis să mă concentrez pe ce am eu de făcut (ecografii, analize, etc), el se va ocupa de celelalte. Eram speriată pe de o parte și fericită pe de alta, mi se împlinea visul.
Și pentru că era plina pandemie, nu aveam cum sa le spunem alor noștrii face to face, le-am dat vestea exact in ziua aceea, prin video call. Am anunțat părinți, frați, surori, prieteni, fini, nași. Le-am zis și copiilor, fetița chiar venea și-mi pupa burtica. Doar la serviciu nu am anunțat, nu știam cum o sa reacționeze șeful meu la al treilea concediu de creștere copil, am zis sa mai aștept o perioada, să-mi fac curaj. Oricum lucram de acasă, nu s-ar fi observat vreo schimbare fizică, grețuri părea că nu am, se preconiza o sarcina ușoară, ca cea de-a doua (prima a fost horror, de la 10 săptămâni cu risc ridicat de avort spontan, stat in pat până după 35 săptămâni, dar asta e alta poveste).
Am mers la medic, direct la spital, cabinetul particular era închis din cauza pandemie. Doctorul m-a trimis la ecograf cu rezidenta lui, pe care o cunoaștem de la ultimele analize de dinaintea sarcinii (făcusem un Papanicolau prin februarie). Mi-a făcut o ecografie, nu se vedea mare lucru, având aproape 5 săptămâni.
-Pare că este sarcina, ne vom comporta ca și cum este sarcină, începeți să luați acid folic și veniți la control peste 2 săptămâni să vedem exact ce este.
Zis și făcut. Am luat acid folic, am evitat sa mai ridic copiii în brațe, să fac efort, in general. Am renunțat la cola și la paharul de vin ocazional și am început să mănânc sănătos. Peste 2 săptămâni merg la control, toate ok. Bebe era bine, avea activitate cardiacă, urma sa merg din nou la control peste 3 săptămâni. La al treilea control, tot cu rezidenta domului doctor, mergem la ecograf, întâi îmi face ecografie abdominala, văd că se tot uita, apasa destul de tare pe burtica, după care îmi spune să mă dezbrac, să facem transvaginala.
– E totul în regulă? am intrebat-o cu vocea tremurândă.
– Când ați fost ultima data la control? – Acum 3 săptămâni, așa cum m-ați chemat. Mai întreb o data daca s-a întâmplat ceva. Și atunci îmi pica cerul: Sarcina s-a oprit în evoluție.
Au început să-mi curgă lacrimile necontrolat.
-Vedeți, când mă apropii de sacul gestational cu sonda (cred că așa se numește), nu apare activitatea cardiacă, iar după măsurători, pare că s-a oprit la 8.4 săptămâni și dvs trebuia să aveți aproape 10.
De ce? Am făcut eu ceva greșit? Cum e posibil sa nu fi avut niciun simptom, nicio sângerare, nicio durere, nimic??
– Nu e vina dvs, probabil că a avut o anomalie genetica și corpul nu l-a acceptat. Vom afla mai multe la biopsie. Ați mâncat de dimineață?
Voia să-mi facă chiuretajul atunci.
– Da, am mâncat. Doar mă știam însărcinată, aveam grija sa am 3 mese și 2 gustări. Nici nu știu cum m-am îmbrăcat și am ieșit din cabinet. Continuam sa plâng. Cum de s-a oprit?! Așa, din senin. Aveam un copil mort in burtă și eu nu am simțit nimic, nu mi-am dat seama. M-am trântit pe o banca in curtea spitalului și mi-am sunat soțul, plângând în hohote. L-am făcut și pe el să plângă. „Vin acolo”, mi-a zis. Îi închid telefonul și mă duc la biroul doctorului
Acolo mai erau alte gravide la rând, insa m-au lăsat să intru prima.
– Nu vrei copilul, nu? mă întreabă doctorul cu ochii în ecografie.
– Ba da, zic eu, dar…. Și nu am mai avut cuvinte sa continui.
– Eu nu fac așa ceva, te duci la doctorul X și îi spui că ești pacienta mea.
Doctorul meu, cu care am născut de două ori, care mi-a salvat prima sarcină, nu este cea mai empatică persoana, este foarte direct și întotdeauna am apreciat asta, ăsta era stilul lui, stilul Dr. House.
Îmi iau ecografia și mă duc teleghidata la Dr. X. Cred că doctorii, prin meseria lor, își pierd empatia față de pacienți, dar sincer, prefer un medic direct și profesionist, decât unul care să plângă cu mine. Îi spun istoricul meu doctorului X, cele 2 cezariene și acesta sarcina oprita, fara alte intervenții sau chiuretaje.
– De ce ai făcut cezariana?
Mă simțeam vinovată.Prima sarcină a fost în poziție pelviana, nu a fost alegerea mea.
– Și sigur nu ai niciun chiuretaj?
Probabil li se întâmplă des ca pacientele sa mintă. L- am asigurat că nu am alte intervenții.
– Ai mâncat?
– Da, am mâncat. Mă uitam le el speriată, și cred că a observat.
– Doamna, ce aveți dvs e foarte delicat. Chiuretajul este foarte complicat. Cele două operații, nu știm exact cum s-au cicatrizat, unde a crescut înapoi carnea, uterul dvs nu e că un uter de fata mare, unde poți să chiuretezi fara anestezie. Eu trebuie sa curăț tot uterul, toată carnea aia crescuta peste operații, in mai multe straturi.
Deja se învârtea pământul în jurul meu.
Și exact că în filme, intra rezidenta doctorului meu.
– Doamna, domnul doctor a înțeles că vreți să faceți întrerupere de sarcină, nu a văzut pe ecografie că este sarcina oprita, veniți, va rog, in cabinet să programați intervenția.
Pe bune?! Își bat joc de mine?
Probabil am și eu o parte din vina, trebuia să îi spun că e sarcina oprita, dar avea ecografia pe care scria…. Nu mai contează, merg înapoi la biroul doctorului. – Ce zi e azi?
– Joi.
In capul meu, unde se învârteau toate, mi-am adus aminte că peste 2 zile îi serbam ziua de naștere a fetiței, aveam câțiva prieteni invitați, nu putea să mă cheme vineri la chiuretaj, as fi lipsit de la petrecere. Din fericire, m-a chemat luni, la ora 8, nemâncată, pregătită pt chiuretaj. Mi s-a spus că o să fiu externată în aceeași zi și cel mai important, că mi se va face anestezie generală. Nu cred că aș fi fost în stare să rezist intervenției fara anestezie, deși o aveam ca variantă.
Trece petrecerea, toată lumea și-a prezentat părerea de rău, de ce naiba le-am zis tuturor, acum doar răsuceau cuțitul în rană.
Luni dimineață merg la spital. Soțul rămâne în parcare, nu are voie sa intre în spital din cauza pandemiei. Completez niste declarații, mă schimb în cămașa de noapte a spitalului, îmi pun halatul și mă conduce o asistenta in salon, unde trebuia sa aștept. Peste ceva timp vine rezidenta, să mai facem o ecografie. Era un double check. Situația era aceeași. Merg înapoi în salon urmând să mă cheme asistenta in sala de operații. Nu durează mult și vine cineva să mă conducă în sală. Doctorul nici nu ajunsese, erau doar anestezistul, rezidenta și câteva asistente. Mă așez pe masa de operație și anestezistul îmi injecteaza ceva in branulă. Aici mi se rupe filmul și mă trezesc la reanimare. Se terminase.
Peste 10 min vine rezidenta.
– Să știți că nu s-a făcut interventia pentru că nu s-a deschis colul. Și decât să stricăm ceva, mai bine incercam sa deschidem colul cu medicație și apoi să facem intervenția.
Are you fuking kidding me????
Trăiam un coșmar. Au mai trecut 2 zile, timp in care mi s-au mai făcut câteva ecografii și controale, mi-au administrat medicamente, sarcina nu voia să se desprindă. Am inceput sa sângerez, nici nu știu ce mă durea, burta, sufletul. Eram departe și de copii, de familie, nu avea nimeni voie să mă viziteze, primeam pachet cu haine și ceva de mâncare prin paznic. Miercuri, după prânz, mă cheamă la sala de operații. Mă întâlnesc cu anestezistul, care mă cunoaște de la cezariene. Încearcă să mă încurajeze. Mă așez pe masă de operație, iar îmi injecteaza in branulă.
– De ce mă chinui? mă întreabă doctorul. Era vina mea că nu se deschidea colul? Probabil, pentru ca era colul meu, nu?
Mă trezesc din anestezie, rezidenta era la capul meu.
– A reușit? Întreb eu. Îmi face semn din cap că da. Ce ușurare, urma sa merg acasă. Eram fericita că scăpasem. Ce ironie….
Cel mai greu mi-a fost să le spun copiiilor că bebe nu mai e. Fetița s-a întristat:
– De ce ni l-a luat Doamne Doamne pe bebe înapoi?
–  Nu știu, mami. Probabil s-a gândit că voi va trebui sa mai creșteți un pic și apoi să ni-l trimită înapoi.
I-am strâns pe amândoi la piept, îmi fusese așa de dor de ei. Toată noaptea am plâns.
Acum sunt mama de înger. Îi mulțumesc lui Dumnezeu zilnic că am doi copii sănătoși, cu siguranță ar fi fost mult mai greu sa trec peste pierderea asta daca nu îi aveam pe ei.
Asta s-a întâmplat cu 6 luni in urmă.
Acum sunt din nou însărcinată, in 11 săptămâni, am grețuri toată ziua și merg des la toaletă. Peste o săptămână merg la dublu test. Sper sa fie totul ok de data asta.”

Foto: Pinterest.com