Duminica, am colindat strazile Bucurestiului. Era gol.
Masca ce-o purtam a trebuit schimbata, era uda. Am respirat greoi.
Ma gandesc cat pierdem cu acest virus. Toti pierdem. Unii pierd salariul, altii job-ul, unii afacerea, unii pierd sanatatea si increderea, altii pierd momentele speciale si altii suflete.
Centrul vechi? Aproape daramat. Nimic. Acum se vad mai bine tencuiala crapata, peretii strambi si anii.
Doar un suras de copil inveseleste atmosfera. Pana si muzica tambalului jeleste parca pe „Jingle Bells”.
Este gri si aproape tot inchis. Oamenii sunt cei ce inveselesc zona, insa de data aceasta, absentau.
Un singur batran turmentat cu masca sub barbie, tragea din tigara cate un fum in plamanii innegriti de vreme. Canta si dansa. Pentru el petrecerea continua, o purta in suflet, in minte, in voce si in alcool.
Si nu stiu de ce, anul asta imi lipseste putin bucuria sarbatorilor. Imi lipsesc si agitatia, aglomeratia, paharul de vin de la Targul de Craciun. E imposibil sa nu te simti afectat.
Dar pana la urma, sarbatoarea, Craciunul, inseamna familia. Inseamna iubire, emotie, inseamna seninatate, liniste interioara si imbratisari calde.