Aseara, dintr-o cautare, am regasit poze cu ea, la san, filmulete in care se alinta si se dezmierda.
Ce va indemn, este sa ii lasati acolo, la piept, atata timp cat balanta este echilibrata: ei au refugiul si satisfactia, iar voi va simtiti confortabil.
Nu-mi pot inchipui acum, cum ar sta la san, asa, acum, cand este o uriasa, asta nu am sa stiu niciodata…
Ma bucur, in schimb, ca am imortalizat momente cu ea, asa, pe care le voi rasfoi, din greseala sau intentionat.
Pentru ca am uitat tot, am uitat acea conexiune, de-a dreptul magica.
Mi-e dor de ea asa de mica, mi-e dor de mangaierea ei, joaca ei.
Imi amintesc, in ultima parte, canalele infundate, aparute odata cu aparitia primilor dinti. Mi-a creat perle de lapte, cred ca au fost aproape 5 episoade, pe care le-am spart cu varful acului si nu glumesc, am citit ce trebuie sa fac si am actionat. Am injurat, atunci, printre dinti.
Nu am degete sa pot numara de cate ori am mancat cu ea in brate, si cu dreapta si cu stanga. Cate ore am petrecut cu ea pe piept … 1 an si o luna, asta a fost.
Mi-e dor tare, a crescut prea rapid.
Mangaie-l, saruta-l, ai rabdare, este doar o perioada, o perioada frumoasa, pe care, la un moment dat o vei invoca, insa nu se va mai intoarce.
Viata continua. Iar eu trebuie sa accept ca ea a crescut.
O sa vina si vremea cand va trebui sa o las sa zboare. Clipe amare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s