Dupa vestea asta, nu am discutat cu nimeni. Parintii au aflat dupa cateva saptamani ca aveau sa devina bunici. Stiam de sarcina aproape de la inceput, la doua saptamani. Nici doctorul nu isi dadea seama daca este bebe sau nu, lucru care a fost dovedit de analize.
Acum 2 ani, in aceeasi zi, ne aflam la Berlin. O purtam ascunsa in burtica.
Situatia face ca, am avut, subit, o problema cu un genunchi, abia il puteam misca.
Eram in bucataria apartamentului inchiriat si ma plangeam de genunchi, ma gandeam cum o sa fac sa parcurg Berlinul, nu aveam de gand sa ratez nimic,  pe langa multa istorie a orasului, erau targurile de Craciun, cu atmosfera de basm.
De data asta, in urma unui episod petrecut, cu o alta intindere suferita de un alt „membru” de expeditie, eram relativ pregatiti: unguent, pastile etc.
Am cerut crema, in ideea ca-mi va alina durerea blestematului genunchi.
-Poftim! Si uite si pastila asta, ajuta. Cu acest cocktail o sa fie bine, mi-a zis ea.
-Nu, nu, doar crema.
-Pai daca vrei sa treaca repede, trebuie sa iei si pastila.
-Este ok doar crema, o sa-mi treaca.
-Deci, ia si pastila ca o sa te simti ok.
-Nu, lasa.
-Mai, de ce nu vrei pastile?
Eram toti in bucatarie, dimineata. Cand am auzit intrebarea asta, stiam ca nu voi mai avea scapare. Sa fie asta momentul in care imi anunt sarcina? Eram intre prieteni, dar nu eram pregatiti, nu eram pregatiti de bebe, nici de anunt.
-Pai….pai….Nu vreau sa ma indop asa cu pastile.
-Ia pastila si o sa iti treaca sigur.
Toti asistau la discutie, cu urechile ciulite. Ma uitam in ochii lui Gabi, stransa parca in coltul unei camere cu usa. Save me! Gabi zambea.
-Nu am voie, folosesc doar crema.
-De ce? De ce nu ai voie sa iei pastile?
Liniste….
-Asta doar daca ai avea niste motive serioase, isi flutura ea genele cu un mic zambet in coltul gurii.
-Pai, da, sunt putin … insarcinata si…
-Serios? Pe bune?
Imbratisari, felicitari, bucurie, emotie. Pentru mine soc si groaza.

Asa a fost. Asa i-am anuntat pe cei dragi, foarte „eleganta” si „extrem de draguta”, dar in momentele astea nu stii cum sa anunti si nici nu esti sigur ca vrei sa o faci. 5000 de ganduri si … emotii, panica.
Apoi, m-am plimbat lejer, cu mandarinele in buzunar, mancand fara probleme din ele, pe strazile Berlinului, pentru atenuarea micilor semne de greturi.

Amintiri care stau in rama, puse bine in suflet.