Si este pe bune: chiar si atunci cand doarme, povestim … povestim si explicam fiecare figura, fiecare adiere care a lasat o urma de ciufulire in al sau par, explicam fiecare atingere si fiecare suras. Pentru tot, as putea sa ii fiu „critic literar”, as putea scrie carti fara limite, pentru ca zilnic ma surprinde.
Mi-as fi dorit ca Eva sa fi fost precauta, mi-ar fi placut sa traim vesnic. Mi-ar fi placut si mie sa am increderea ei, sa am sufletul ei tanar, naivitatea, gingasia, sclipirea din ochi atunci cand inteleg ce-mi spune, fericirea atunci cand vrea sa ne imbratiseze, astfel exprimandu-si iubirea.
Vreau sa am ce ai tu acum! In zadar! De fapt, totul se joaca acum la dublu, pentru ca retraiesc prin tine.
Visez ca alerg dupa zmee, pe nisipul fin, cu talpile goale. Si alergam impreuna, fara directie, fara scop, atata timp cat vantul ne atinge pielea, iar soarele ne-o incalzeste. Si sunetele zambetelor noastre rasuna in ecou.
E sansa in care castig  inca o data, prin tine, pentru ca detii lumina vie, detii si energii divine, care ma trezesc din amortire. Acum cant cu usurinta pe strazi, am o scuza: iti cant tie.
Aveam sufletul blocat in zarva, fara sa am o cale-n viata, zburdam oriunde si oricum, fara sa gust din fructul bun.
Vreau sa incerci din fiecare, sa vezi razele de soare, iar atunci de le vei simti, promit ca te voi calauzi. Regret intreaga pandemie, regret tot ce o sa vina, in schimb, graunta mea draga, istoria ne acapareaza, asa o sa pot sa-ti povestesc si poate sa te si responsabilizez.
Nimic din ce se intampla azi nu e placut, nimic, iar timpul e stapan.
Ma-nvart si ametesc, haotic, dar simt ca astfel eu traiesc.
Simt libertatea in miscare si frumusetea in culoare.
Continui sa imi spun in minte, sa invat cu tine, sa-mi resuscitez intreaga viata, sa cos frumos cu ata alba.
Zilnic eu imi repet, sa ma temperez, cat pot, nu am cum sa nu obosesc, e firesc sunt un om, un simplu om, care in continuare invata, pentru a-ti darui, tie, iubita mea, o frumoasa viata.