Pe mana, azi mi s-a asezat, din zbor, o gargarita. Am scuturat mana, in zadar, nu voia sa zboare. Am rotit mana si isi continua traseul. Am privit-o intens si:
-Voi oamenii ati uitat tot! Nu mai iubiti nimic! Suntem trimisi toti cu un scop pe Pamant, iar voi nimiciti orice va sta in cale sau chiar fara a avea o legatura, tot rau faceti. Torturati animale si va bucurati de a lor durere, le zdrobiti inimile. Dezbracati padurile si le omorati pruncii. Varsati pacatele si mizeriile in ape, distrugand vietatile. Va pasa? Deloc! Poluati masiv, pana la epuizare. Ati uitat sa apreciati frumosul, ati uitat sa va bucurati de natura, de fapt, nici nu mai stiti cum se face. Totul se intoarce la voi, va sufocati in propriile afaceri. Va scufundati in „probleme”, toate legate de bani si asta pentru ca v-ati vandut sufletele, v-ati vandut pe voi, sunteti hipnotizati. Aveati o lume perfecta si va credeati indestructibili, invincibili, insa acum e vremea in care sita este folosita si putini mai raman. Pacat ca mor oameni frumosi, dar e tot vina voastra, culegeti roadele mintii si faptelor voastre, v-ati jucat si acum platiti, sa platiti pentru tot si toti, sa plangeti pana veti improspata apele, pana vor creste copacii padurilor, pana cand vor reinvia fapturile, sa va plangeti de mila, pentru ca, de fapt, doar asta stiti!

Calca-ma, zdrobeste-ma, hai, ce mai astepti? Esti un alt ucias.
Am ramas neclintita, avea atat de multa dreptate. Ne-am pierdut umanitatea, ne-am pierdut pe noi atunci cand am ajuns sa fim nemultumiti de tot. Am batut prea mult din picioare si am aprofundat griul vietii, am uitat de iubire, de multumire, de verde, de albastru, de vietati, desi nimic nu era limitat. Am fi putut avea in continuare totul, insa, am uitat de noi. Avem pierderi de memorie, avem gauri ca de glont pe interior. Am uitat sa zambim, mergem pe strada acaparati de griji sau chiar superiori fata de restul, nu ne pasa de nimic, teleghidati de faima si cu sufletul ruginit.
Avea dreptate, ne meritam soarta…

Foto: Pinterest.com