Am alergat, am alergat si m-am oprit. O ceata densa m-a acoperit. Era frig si intunecat. Am pus mana pe inima, jur ca parca o simteam insangerata si parca o vedeam in palma cum bate incordata. Ma uitam in jur si studiam miscarea, transpirasem de frica. In stanga suflete de copii, plangeau si ma implorau sa ii salvez, intinzandu-mi mana, iar in dreapta, caini umani care alergau turbati, caini cu chip de om, caini cu saliva in coltul gurii si gheare ascutite, dar toti cu zgarzi bine alese, cu diamante fine. Adulmecau prada din departare si alergau sa o prinda. Cand ajungeau aproape, se prefaceau cu voci subtile, miorlait de catelus flamand, cersind parca mangaiere si-o bobita de mancare.
Ma uitam cu disperare cum se prefaceau, cum se transformau si cum masca si-o puneau. Voiam sa strig din rasputeri: Sa nu ii credeti, fugiti, va rog. Insa vocea imi pierise, iar acum puteam doar sa ma zbat si sa privesc. Brusc si mainile mi-erau legate, stranse tare, la spate.
Asta e tabloul politic pe care de ani il regasesc. Vor sa sfasie tot ce prind, tot ce-n cale le apare, tot ce prind vor sa doboare. Se prefac si vor sa atraga, prada multa pentru iarna.
Sufletul mi se rupe pentru ca am iesit degeaba pe strada. Multi flamanzi, drepturi incalcate, zeci de trupuri aruncate, vise mari sunt spulberate, iar cuvintele lor sunt certate, piese de puzzle amestecate, din cu totul alt tablou. Au uitat de viata normala, dar i-as invitata sa vada, sa traiasca fara pile, fara ajutor si fara pic de zambet, ci doar cu planset de copil, foamete si fara haine.
Vreau coloana vertebrala, vreau siguranta de afara. Au calcat tot in picioare: viata, iubirea, prietenia, familia, imbratisarea, hrana, munca, statutul, drepturile si libertatea.
Nu mai cred nici in umbra, nici in tine, nici in mine. Ne-am salbaticit cu totii, ne-am racit si indepartat, ca si cum suntem toti in alt stat.
Dragi politicienti, opriti-va.
Sunt scarbita de viitor, mi-e teama pentru al meu bebel.
Toate aceste ganduri le-am rostit cu vocea mintii, cand deodata, un inger bun si-a extins aripile peste macel, a suflat cu praf de ingeri si a curatat totul. Ceata rapid s-a risipit, si-ntr-o clipa am simtit caldura sufletelor de copii, suflete vii, alergand  zglobii si in stanga si in dreapta, fara frica de bau-bau si cu incredere in noi.
Asta e viata adevarata, cand copiii nu cunosc frica, teama, lacrimile, frigul, foamea….