Capitolul I – Lara

Si am zarit-o stand la masa din colt, napustita de ganduri. Cu mana in falca, privea in zare. Sorbea dintr-un pahar de vin rosu. Isi alesese masa strategic, sa nu fie deranjata si sa poata numara in liniste fulgii mari de zapada scuturati de viscol. Straluceau atat de frumos sub becul stradal. Geamul localului era mare, de sus pana jos.
La ce se gandea in acel moment nimeni nu stia, nici macar eu.
Rujul rosu era impecabil pe buzele-i perfecte, culoare pe care o purta mereu, culoare ce ii descria puterea absoluta, iar blush-ul ii reliefa frumos pometii. Tusul negru ii scotea in evidenta ochii verzui, iar genele pareau aripile vulturului. Culoarea castanie a parului se combina perfect cu tenul sau alb, iar buclele lejere emanau naturalete.
Paharul nici macar nu avea urme de ruj, iar in mana sa, parea un pocal magic. Unghiile erau si ele rosii. Privea relativ îngrijorata, iar din cand in cand verifica telefonul, parea sa astepte un mesaj important.
Purta o camasa alba, calcata perfect, putin larguta, pantaloni negri cu talie inalta, pantofi oxford si in cuier isi atarna-se paltonul negru.
Jazz-ul se auzea nici prea tare nici prea incet, numai bine pentru a acoperi vocile din fundal, ajutand-o sa poarte o conversatie sincera cu vocea mintii sau a inimii…
Statea asezata pe un fotoliu de catifea, de un verde inchis menit sa iti ofere relaxare, iar mirosul de scortisoara cu portocala, ii reamintea inca o data ca este luna decembrie.
A tresarit, fiind scoasa din ganduri de catre ospatar, care tocmai ce aprindea lumanarea de pe masa.
Ridurile de expresie fine, nu ii tradau nici pe departe varsta, avand putin peste 30 de ani, 34 mai exact. Trupul zvelt te ducea cu gandul ca ar practica baletul, dar ea s-a indreptat catre pictura, fiind singurul mod in care isi putea exprima neconditionat sentimentele, temerile, lacrimile, sufletul prafuit. Pentru a inchide cufarul cu amintiri, s-a napustit in actorie, activand la un renumit teatru din Bucuresti, capitala tuturor posibilitatilor.
Se nascuse intr-un satuc uitat parca de vreme din judetul Arad, acolo si-a trait copilaria, singura la parinti, dar loc in care, niciodata nu s-a simtit in apele sale.
La 18 ani, a decis sa mearga la facultate in Bucuresti. A eforturi mari, dar nu s-a dat batuta niciodata. Aici l-a intalnit pe El, prima ei dragoste, dragoste in care s-a implicat trup si suflet si in urma careia s-a ales cu rani deschise pe suflet si cu…o inima in plus.

Capitolul II – Singuratate

-Imi pare rau, nu o sa pot ajunge. Iti explic eu! Pupici, a fost mesajul care a facut-o sa tresara.
A mai sorbit o data din pahar, a facut un semn finut chelnerului, a achitat nota, s-a ridicat de la masa si-a pus paltonul si a plecat.
Sub masa, in schimb a ramas ceva: un fular. Nu si-a dat seama ca i-a scapat. Chelnerul l-a ridicat si l-a dus la bar, in speranta ca va reveni sa il revendice.
Avea masina parcata la 500 de metri de local, dar ninsoarea parea sa creasca distanta si mai mult.
Acasa nu o astepta nimeni. De ceva vreme nici prietenul cel vechi, Blue, nu mai latra cand ii auzea pasii grabiti, acum nu mai era nimeni. Casa pustie, peretii reci, pardoseala rece si ea, iar atmosfera apasatoare. A suferit mult dupa Blue, dar din pacate nu a supraviețuit in urma accidentului de masina. Intr-o zi de weekend a fugit de langa ea, dupa o pisica pe care a zarit-o, mirosul ametindu-i gandurile, iar inevitabilul a fost produs.
A ajuns la masina, dar aroma vinului i-a amintit faptul ca trebuie sa comande un Uber. A ajuns acasa, si-a aruncat pantofii (ii placea sa mearga desculta, sa simta raceala parchetului care ii masa parca picioarele) si s-a indreptat spre baie. Avea un apartament in Titan, de 120 mp, cu 3 camere, cu geamuri mari, de sus pana jos. Lara adora lumina naturala in casa.
Daca Amy nu a putut ajunge chiar intr-o zi de sambata, inseamna ca sigur a avut o urgenta de rezolvat, bine ca totusi i-a dat un mesaj, deoarece minutele intarziate o faceau mereu sa isi puna mii de intrebari, sa isi faca scenarii.
Amy era doctor cardiolog la un spital, era un om inainte de a fi doctor, ii placea sa asculte povestile oamenilor, sa culeaga pentru ea insasi sfaturi de la cei mai intelepti.
Era sambata seara, putin peste ora 22. A umplut cada cu apa fierbinte, si-a aprins lumanari care emanau miros de cireasa amara, putin spumant de magnolie si iasomie, iar paharul cu vin la loc de cinste, pe marginea cazii. Din hol pana la baie, precum un drum de trandafir ii erau hainele aruncate, iar trupul zvelt se scufunda usor in apa fierbinte. De obicei nu fuma, dar „la naiba, o viata am, o viata solitara, si in plus e sambata”. Isi relaxa capul pe marginea cazii, tragand din tigara, plamanii parca o luau razna, iar satisfactia o simtea pana in varful degetelor de la picioare.
Brusc, relaxare i-a fost stricata de un apel. Era Amy.
-Hei iubire, iarta-ma dar am avut complicatii la spital, un batran a fost adus de urgenta si….
-Opreste-te, te rog, stii bine ca vietile sunt mai importante decat un pahar cu vin, este in regula, stii cat de mult apreciez ceea ce faci.
-Din acest motiv te iubesc! Dar te sun din alt motiv. Stii fularul acela pufos pe care ti l-am facut? Cel cu mesaj („daca ai nevoie de o imbratisare, suna-ma 07xx).
-Ahh, da, normal, Ce-i cu el?
-Pai tocmai l-ai pierdut. M-au sunat de la un local, l-au gasit sub masa si au vazut mesajul si m-au sunat pe mine, evident. Doar tie ti-l făcusem cu acel mesaj.
-Pfff, mda, asa este, acum imi dau seama ca nu l-am mai avut.
A tras un fum din tigara care era aproape pe terminate.
-Auzi, tu fumezi?
-Ahh, pai…Nuuuu. Cum poti crede asta? Zici ca esti o mama. Da, Amy sunt in cada, am facut sex cu apa si mi-am permis sa-mi aprind o tigara dupa.
-Hai hai, mai bine te trezesti la realitate si ai transforma apa aia intr-un barbat care te iubeste. Acum te las, trebuie sa fug. Iti dau mesaj cu numarul de pe care am fost sunata sa rezolvi.
-Mersi Amy, te iubesc, ai grija de tine si…salvează tot ce poti! Am incredere in tine.
-Te iubesc, pupici.
Lara obisnuia sa petreaca sarbatorile de Craciun la Arad, acasa. Doar ca anul acesta era putin dificil. Avusese o cearta teribila cu parintii ei, care ii puneau anumite conditii: ori sa se intoarca ori sa…il ia pe Robert cu ea.
Robert era inima care se nascuse in urma relatiei avute cu Mihai, si pe care il lasase la parintii ei, deoarece era coplesita de munca, facultate la acel moment, plus ca voia sa ii asigure un viitor stralucit, dar tot amana momentul, desi isi cumparase un apartament, avea un job bine platit. Ii daduse viata pe cand avea 21 de ani, iar acum Robert era un adolescent in toata firea, care avea o gramada de intrebari referitoare la parintii lui, la mama sa, de ce nu locuieste cu ea, de ce nu a fost dorit si multe altele. Era varsta la care constientiza multe si isi dorea la fel de multe. Avea nevoie sa evadeze din acel satuc, sa fie cu mama lui, avea nevoie de ea mereu, nu doar de sarbatori. Nu avea nevoie de cadouri si bani, ci de dragostea ei, prezenta ei, sa discute cu ea, sa il mangaie atunci cand ii este rau. Robert ii semana mult, de la tatal sau luase parul carliontat si inaltimea, in rest era leit Lara si la fel ca ea isi vedea viata creionandu-se departe de acel sat.
Lara suferea mult, a suferit dupa relatia cu Mihai, care o inselase si o abandona-se dupa ce a aflat de sarcina. A vrut sa faca avort, dar inima nu a lasat-o. I-a fost greu sa il lase la parinti, sa il lase acolo, iar ea sa faca eforturi pentru a-i construi un viitor.
Stia ca trebuie sa ii explice lui Robert, stia ca sinceritatea inseamna mult, stia ca e timpul. Ranile sufletului inca erau acolo, nu mai avusese nicio relatie cu niciun barbat, nici nu voia sa auda, se gandea doar la Robert, se invinovatea si nu se putea ierta, dar se si victimiza spunand ca inca nu e pregatita.

Capitolul III – Intalnirea

Duminica, putin peste ora 10, Lara deschide usor ochii. Nu ii place sa piarda zilele libere, rare, iar ora zece, este una chiar rezonabila.
Trage draperiile lasand lumina diafana sa-i strabata incaperea. Zapada afara se asternuse, inca mai ningea. Si-ar fi dorit sa simta miros de cafea si acel El chemand-o in bucatarie, dar repede s-a dezmeticit, deschizand geamul larg, aerul rece infiltrandu-se in ochi, maini, inima, suflet.
Si-a amintit de discutia cu Amy si verificandu-si telefonul regaseste numarul de telefon.
-Buna ziua, ati sunat la „Dare to love”, sunt Adrian, cu ce va pot ajuta?
Hmzzz… a ramas putin blocata. Nu era deloc vocea pe care se astepta sa o auda. Avea note grave, dar ceva in vocea aceea ii placea.
-Buna Adrian, prietena mea Amy m-a sunat sa-mi spuna ca mi-am uitat fularul la voi, aseara si…
-Aaa, da, sigur, este la loc de cinste fularul, va asteapta.
Doamne, daca este pe atat de chipes precum are si vocea, isi spuse in minte Lara.
-Am uitat sa ma prezit, eu sunt Lara.
-Lara, avem nevoie de o imbratisare, hai la noi.
Haha, mai este si amuzant pe deasupra.
-Pai, da, ajung intr-o ora, Free hugs, Free hugs.
-Te asteptam, Lara.
Lipsita de incredere, sigur nu avea cum sa fie si chipes, plus ca sigur are sotie, copil, Lara isi derula scena intalnirii cu Adrian. Se indragostise timp de 2 minute de vocea lui desi nu stia nimic despre persoana din spatele liniei telefonice.
-Laraaa, parca esti un copil, ce naiba! Isi spuse singura in oglinda, in timp ce isi peria dintii.
Si-a scos repede un hanorac alb, pantaloni, ugg-urile, si-a prins parul lejer, a decis sa foloseasca doar o crema hidratanta de fata cu factor de protectie UV si nelipsitul ruj rosu. Si-a luat geaca lunga si:
-Fuck, masina este la cafenea! Si-a amintit ca e nevoie de Uber.
A ajuns acolo, doar ca din cauza zăpezii, masina a lasat-o la ceva distanta.
A ajuns in local, obosita deja, iar cand a deschis usa vantul puternic a trantit usa de perete, iar Lara a alunecat si…
-Doamna sunteti bine?
Lara deja injura in gand, se udase, se enervase, ce duminica, la naiba.
-Da, sunt bine, la dracu, nu vezi ca m-am udat? De asta nu mai aveam nevoie, a raspuns Lara pe un ton agresiv.
-Sa va ajut! Barbatul s-a apropiat, atingandu-o pe maini si spate ajutand-o sa se ridice, moment in care Lara a simtit mirosul parfumului atat de fin si cu accente amarui, un parfum care ii creiona rapid in minte un barbat tare aratos, increzator in sine, iar pielea lui fina, mainile perfecte, degetele lungi, manichiura ingrijita si venele de pe maini, au facut-o sa para intr-o postura si mai umila decat cea in care se afla.
-Multumesc, spuse ea, ridicand ochii catre el.
Barbatul avea ochii mari si verzi, era brunet, sprâncenele conturate, buze carnoase, gene lungi, gropite si zambet larg pe masura aparitiei. Purta un tricou si niste blugi care pareau făcute pe comanda, trupul aratandu-i intr-un mare fel.
-Scuza-mi intrarea, am venit sa-mi iau fularul, eu sunt Lara.
-Ohh, buna Lara. Si o lua in brate si o stranse tare.
Lara a ramas fara cuvinte, parea ca are un scurt circuit provocat de barbatul care „ii salvase viata”.
-Ai spus ca ai Free hugs, asadar, scuza-mi indrazneala, sper ca nu esti deranjata sau speriata, zambi Adrian.
-O doamne, sigur ca nu, a fost o placere, adica a fost in regula…..se fastaci Lara.
-Eu sunt Adrian. Hai cu mine. Si a luat-o de mana si a dus-o la masa la care a stat ieri. Fularul era pe fotoliu.
-Ce vrei sa bei?
-Pai, nu…nu stau, am venit doar sa…
-De ce va place sa refuzati orice gest de prietenie din partea unui barbat? Nici nu am cum sa te mananc aici.
Lara a prins putina culoare in obraji.
-Fac cinste eu. E o modalitate de a rasplati o voluntara pentru imbratisarea calduroasa. Atat.
-Bine, o sa vreau o cafea si asa nu am apucat sa o beau acasa.
Au discutat pret de cateva ore, nici nu realizau rapiditatea scurgerii timpului, au vorbit despre job, familie, in linii mari, Adrian i-a povestit ca este singur la parintii si ca s-a nascut in Brasov, dar s-a mutat in Bucuresti, clasic, cu facultatea, aici si-a deschis aceasta cafenea, i-a spus ca el cocheteaza cu sportul, i-a spus ca ii plac copiii si ca nu si-a gasit marea dragoste, fiind des dezamagit. Lara a evitat sa vorbeasca despre copii, dar simtea ca il cunoaste de o viata, voia sa ii spuna atat de multe, simtea nevoia sa se descarce in sfarsit, langa el se simtea puternica, desi, azi, purta doar ruj.
-Doamne, este chiar ora 14, te-am retinut suficient, cred ca trebuie sa plec.
-Lara, esti superba!
-Mersi, ii spuse rusinata.
-Nu iti este foame? Eu as manca ceva si sincer, singur e tare neplacut. Risc sa te invit la mine, si fara niciun apropo sexual, sa stii, lasa-ma sa-mi exprim talentul de bucatar, simt asa ca pot face niste paste bestiale dupa discutia cu tine.
-Nu-mi spune ca si gatesti? Faci si curat? -Curat iti pot face in ganduri si in suflet, Lara.
Adrian a simtit-o stanjenita la fiecare discutie despre copii si barbatii din viata ei.
-Mergem?
-Masina ta sau a mea? spuse Lara.
In masina era tacere , la un moment dat, la radio a inceput LP-Lost on you, Adrian a dat volumul mai tare si fredona.
Au ajuns in fata casei, Lara privea uimita.
-Ai spus acasa la tine, nu la palat.
-Haha, regina, va rog. Si ii deschise portiera si ii oferi o mana sa coboare.
-Wow, ai o casa tare frumoasa, si geamurile acestea imense, curtea, semineul, mirosul de scortisoara. Esti fiul lui Mos Craciun?
Lara brusc se simti ca intr-o poveste de iarna, desi i se derula un film in care o familie fericita era in jurul bradului, dimineata, deschizand cadouri.
-Nici chiar, probabil nu cunosti multi barbati carora chiar le place Craciunul, dar, hai, ma poti atinge, da, sunt real si da, imi place Craciunul.
-Fa-te comoda si simte-te ca acasa.
Adrian a deschis o sticla de vin, pastele mergand bine cu un vin bun si a inceput sa scoata oala, pastele, farfurii, tacamuri, parca era in lumea lui, stia exact ce face, sigur pe situatie.
-Am o vaga impresie ca tu gatesti mai bine decat mine si imi poti preda lejer cursuri, spuse Lara in timp ce ii studia fiecare miscare, dar in acelasi timp studia fiecare locsor din casa.
Lara a pregătit masa, in timp ce Adrian gatea.
Era ora 17, iar cei doi in sfarsit se asezau la masa. Lara ii observa timida orice gest, fiecare inghititura, fiecare clipire, contoriza zambetele. Nu ii venea sa creada ca in nici 12 ore, viata i-a dat sansa sa cunoasca un barbat real, cu un suflet imens, bogat, apetisant si singur. Ii era teama sa nu faca totusi vreo greseala, se simtea ca o adolescenta.
-Lara, dupa aceste cateva ore, sa stii ca, imi placi. Nu am gatit pentru multe femei, nici acasa nu le-am adus, dar pe tine te stiu de o viata, esti calda, cu ochii superbi si imi placi. Prefer sa fiu sincer sa iti spun de la inceput.
Lara aproape ca s-a inecat cand a auzit tot ce spunea Adrian, fix ce gandea si ea.
-Simt ca viata ta e complicata, a mea e simpla, sunt singur si vreau o femeie in viata mea. Cred in dragoate la prima vedere, cred tare in iubire, de aici si numele barului, Dare to love, am asteptat de mult o femeie care sa ma faca sa-mi vibreze bataile inimii. Nu vreau sa fugi, dar daca simti asta, fa-o acum, pentru ca maine o sa fiu complet indragostit de tine.
-Wow, sincer m-ai blocat. Cine s-ar fi gandit ca ziua de azi ar avea acest rezumat. Adrian, da, am o viata complicata, prea complicata, m-am refugiat mult timp in pictura si actorie, acum am cateva zile libere, departe de repetitii si spectacole, dar eu insami as putea scrie o scena de teatru, viata mea a fost complicata, nici n-as stii ce sa iti spun, pentru a nu ma victimiza si a nu te speria.
-Uite ce e, hai sa nu discutam acum, cand te simti pregatita, o sa te ascult si o sa te sustin.
-Ne uitam la un film?
-Alege-l tu.
Stateau pe canapea, langa un castron de popcorn, uitandu-se la televizor. Lara, nu a inteles nimic din film, mintea nu o lasa sa inteleaga, avea alte filme in cap, iar in toate era el, protagonistul.
-Ce iti doresti de Craciun? o intreba Adrian.
-Sincer, imi doresc un tablou complet in jurul bradului, imi doresc, iubire si liniste.
-Nu e greu sa stii…..
-Ba da. Uite ce e, iti spun pentru ca nu vreau sa ajungi la dezamagire la un moment dat. Sunt mama, si sunt o mama groaznica, doar in acte.Mi-am abandonat copilul in urma unei relatii esuate, l-am lasat la ai mei parinti. Acum este adolescent si eu nu m-am ocupat de el. Nu am fost acolo, nici la colici, nici cand avea febra, nici cand ii apareau dintii, nici cand invata primele cuvinte, nici in prima zi de scoala. Sunt o mama teribila, speriata de propriul meu copil. Nu il cunosc.
Lacrimile i-au acoperit fata.
-Nu iti voi cere explicatii. Hai sa facem cumva. Esti mama! Tu ai ceva ce alte femei nu au, nu are sens sa te gandesti la trecut, fa ceva sa fie mai bine, gandeste-te la prezent. Ești puternica, impreuna o sa reusim.
„Impreuna o sa reusim” n-am auzit bine? Impreuna? Lara s-a cuibarit la pieptul lui puternic, iar el a strans-o cu putere, o pupa pe frunte si o mangaia.
-Am niste ciocolata, se spune ca iti face viata mai usoara, vrei?
Lara a zambit.
-Este 15 decembrie, avem tot timpul din lume sa punem la punct lucrurile si sa ii scriem Mosului. Cu ce incepem?
-Parintii mei, vreau sanatate pentru ei, vreau fericire pentru ei, vreau tot binele, fara pic de suferinta, i-am supărat destul.
-Bun, cat concediu mai ai?
-Pai miercuri, joi si vineri sunt prinsa, apoi libera pana pe 3 ianuarie.
-In seara asta ne odihnim, iar maine mergem la cumparaturi, ii luam haine si ii pregatim camera. Sambata plecam la ei. Craciunul asta o sa fie diferit, iti promit.
-Imi dai putere, spuse Lara printre lacrimi. Doar Blue ma mai ajuta in momentele dificile, dar fara sfaturi ca nu putea vorbi, mai imi spunea ceva latrand dar….
-Hai, Lara, nu e capat de lume, o sa fie bine.
Au petrecut noaptea îmbratisati.
-Buna dimineata.
-Tu chiar esti real?
-Hai, la dus cu tine, haine de schimb nu am sa iti dau, dar cafeaua te așteapta. Putem merge apoi la tine, te schimbi si…Hai odata! Avem atatea de facut!
Nu ii venea sa creada, ieri avea nevoie de cafea si un barbat, iar azi pam-pam, totul este acolo.
Au ajuns la ea acasa, Adrian asteptand-o sa se pregateasca ii privea apartamentul.
-Ai un aparatment frumos!
-5 minute si sunt gata, scuza-ma ca te las sa ma astepti atat. Nu am prea mult sa iti ofer de baut mancat, dar daca gasesti ceva, serveste-te.
Lara se simtea ca intr-o poveste. El o astepta in living, la ea acasa, da! Nu voia sa il lase mult sa o astepte, si-a aplicat rapid un fond de ten, putin blush, ruj, si-a luat un pulover pufos, pantaloni, un fes mare.
-Sunt gata, hai!
-Wow, in 5 minute si arati de revista! Esti cea mai rapida femeie, zambi el.
Si-au petrecut ziua făcând cumparaturi pentru camera lui Robert si auuat si cadouri pentru parinti. Ziua s-a derulat rapid.
-Multumesc pentru tot, nu ai idee ce inseamna toata nebunia asta. In 2 zile am facut atatea….
-Lara, ti-am zis, imi placi, tu esti cadoul Mosului pentru mine, doar ca ai ajuns putin mai devreme, spuse Adrian zambind.
-Maine o sa plec, pentru ca am multe de rezolvat cu tata la Brasov, inainte de pauza sarbatorilor, dar sambata dimineata, vin sa te iau si mergem la ai tai. Nu te abandonez, ii puse mana rece peste mana ei.
-In regula, uite numarul meu, daca ai nevoie de ceva suna-ma, vreau sa iti intorc favorul. Si….o sa-mi lipsesti.
Ajunsi in fata blocului, ea a prins curaj, si l-a sarutat cum nu a mai sarutat pe nimeni, buzele lor, uniunea lor, se completau perfect, pareau intr-o bula magica.
A stras-o tare in brate si a plecat. Ea a ramas in urma, privind cum se indeparteaza.
Simtea ca o abandoneaza, desi tot ea isi spunea ca nimic nu il tine legat de ea si ca de fapt nici nu ii datoreaza ceva.
„Doamne, chiar sunt nebuna, sa ii multumesc macar pentru clipele frumoase, m-am simtit vie cu el si simt ca e timpul sa imi cresc puiul langa mine”.
Zilele s-au scurs rapid, Lara radia, desi nu au vorbit la telefon zilele astea, stia ca este prins, dorea sa petreaca timpul cu familia sa, isi trimiteau mesaje la sfarsitul zilei, ca un rezumat, si toate se incheiau cu „imi placi, nu uita!”.
Ziua de Sambata a venit, iar la 7 dimineata, cineva indrazneste sa bata puternic in usa, trezind-o pe Lara.
Cu parul valvoi, in pijamale, deschide usa. Nu a apucat sa se dezmeticeasca cand un suflet mic i-a dat navala in casa, dand din coada bucuros. Apoi a aparut El.
-Poftim? Parca vorbisem ca sambata, dimineata plecam!
-Nu-mi imaginam ca atat de matinala sa fie plecarea, a spus Lara, sarindu-i in brate, incalecandu-si picioarele de mijlocul lui, sarutandu-l ca si cum aveau o relatie de 5 ani, iar el a fost plecat 1 an.
-Lara, daca nu te opresti, o sa profit de tine, atat reusi sa scoata prin coltul gurii.

Capitolul IV – Curaj

-574 km, in 7 ore si 15 minute spune ca facem domnul Waze. O sa ne oprim pe undeva pentru ca o sa mi faca foame..
-Cred ca trebuie sa ii sun totusi sa le spun ca venim.
Adrian o stranse usor de mana, oferindu-i un gram de curaj.
-Alo, mama, ce faceti?
-Oo Lara, tocmai ce ne pregateam sa iesim sa dezapezim drumul, eu cu Nicu, ca Robert….
-Ce face?
-Ce sa faca….A venit de dimineata, a fugit de acasa, 2 zile n-am stiut de el, 2 zile, mama. Nu te-am mai sunat, ca stiam ca se va intoarce. Azi la 6 a venit, a lasat o dara de tuica, nu stiu ce beau tinerii astia, dar are doar 14 ani, nu stiu ce sa ii mai fac…..
-Off, mama, suntem pe drum, venim spre voi. Am decis sa il iau acasa.
-O sa fie bucuros, nu ii zic nimic pana nu ajungi. Taica-tu’ sa vedem ce zice ca este inca mahnit. Sa ai drum bun! Te astept.
Au facut o oprire, era ora 12, iar stomacul li se stransese cat o mingiuta de golf, dar al Lareoli era strans mai mult din cauza emotiilor. Parca nici nu putea manca, avea acel nod, care abia o lasa sa respire. Au trevut luni bune de cand nu i-a mai vazut…
-Hai Lara, trebuie sa mananci ceva.
Tefonul a sunat.
-Da, mama.
-Eu sunt, ai mare grija la ceea ce vrei sa faci, mi-a spus maica-ta ca il iei, iti zic acum ca apoi nu vom putea vorbi de fata cu el. Este indurerat, razvratit si se razbuna pe toti si toate. E bine ca il iei, dar ai grija de el si de tine, e al tau, bucatica din bucatica ta, are sangele tau si nu o sa poti sa il abandonezi cand nu o sa mai poți. Ai grija sa se dezvolte frumos, acum e varsta…
-M-am decis tata, ai dreptate, mereu ai avut, eu sunt doar o fraiera si o mama rea….poate nu e tarziu sa invat sa fiu pur si simplu o mama.
-Intreaba ma-ta, ce iti pregatim de mancare?
-Asteptam asta: vreau o ciorba deaia buna buna si daca ai si sorici e perfect.
-Rezolvam. Auzi, mi-a zis ca sunteti pe drum, care voi? Sa stiu cate portii pregatesc.
-Pai tata, nu iti imaginezi ca in nici o saptamana am intalnit un barbat minunat, il cunosc parca de 5 ani si este fix piesa din puzzle.
-Doamne ajuta! Ne vedem acasa.
-Totul bine? a intrebat-o Adrian.
-Da, s-au cam stins flacarile, e de bine, doar ca Robert, o sa am multe de rezolvat.
-Hai sa luam o cafea la pachet si sa continuam.
Era ora 16:15 cand o masina cu numere de Brasov a parcat in fata casei.
A coborat din masina, zapada scartaind sub talpile ei, atunca o privire in stanga si in dreapta, nimic nu era schimbat, totul era la fel, cum stia.
A deschis usa si fix cineva tocmai se incalta sa plece.
Ochi in ochi, parca nu ii venea sa creada.
-Ooooo ai venit, bravooo. Ce mi-ai adus? Bani? Da-mi 100, ca ies in „oras”. Nu e ca la tine acolo, dar tuica e la fel, cred. A impins-o, a ieșit pe usa, a trecut precum fulgerul pe langa Adrian, a ajuns in dreptul masinii.
-Ti-ai tras si masina frumoasa, noua si ai venit si cu tatal meu vitreg sa inteleg
Salut, tata, sunt Robert, am omis sa ma prezint. Si a plecat.
Linistea s-a asternut. Si-a imbratisat mama cu o forta uriasa, i-a pupat mainile imbatranite de vreme, i-a sarutat obrajii rumeni. I-a sarit si tatalui in brate, i-a aranjat cojocul calduros.
-Sarut-mana doamna, domnule, eu sunt Adrian.
-Eu Marga si el Nicu. Hai la masa! Va asteptam.
S-au asezat la masa, au gustat din multimea de bunatati. Au povestit, au ras, parca timpul petrecut departe nici nu a existat.
Usa s-a trantit, iar Robert si-a facut aparitia.
-Robert, incantat, eu sunt Adrian. Hai sa mananci ceva si apoi vreau sa povestim putin.
S-a conformat, a mancat in liniste si apoi si-au pus gecile pe ei si au iesit sa discute. Au stat pret de 30 de minute, s-au intors, iar Robert s-a cuibarit in bratele ei.
Lacrimile i-au umplut ochii, inima-i batea cu putere. Era ireal.
-Facem un vin fiert? Noi aveam planificat sa facem bradul azi, iar daca nu sunteti obositi, hai sa-l facem impreuna.
-E perfect!!!
-Robert, dar nu am stabilit ce nume ii punem.
-Cui?
-Pai, s-a ascuns in cealalta camera, azi l-am luat pentru tine si Lara. Nu aveam cum sa il lasam acasa singur, este primul lui concediu.
Robert a alergat in cealalta camera, iar un mic pui de golden, cu ochii mari si negri, dadea din coada entuziasmat.
-Rudolf, o sa ii spun, este cadoul nostru de Craciun si chiar i se potrivește. Il ador! Iar el ma place!!! a strigat Robert entuziasmat.
In casa a inceput sa miroasa a brad, scortisoara, usor a fum de soba, au inceput sa puna fiecare cate un glob, iar Rudolf pe langa ei.
Casa nu a mai auzit de ani buni atatea zgomote de fericire, rasete, chichoteli, glume. Au trecut ani multi, de cand nu au mai fost fericiti impreuna, de cand nu au mai simtit sarbatorile cu asa mare intensitate, fericire si liniste. Pe parcursul noptii, Lara a pus toate cadourile sub brad, chiar daca era mult prea devreme. Au petrecut ziua jucandu-se in zapada, cu sania, au facut om de zapada.
Era incredibil cat de mult un suflet a schimbat situatia ei, era prima data cand erau toti fericiti.
Miercuri dimineata, s-au indreptat spre casa. "Draga Mosule,

Este primul Craciun de care ma bucur exact cat trebuie, de fapt, ma bucur prea mult, fericirea actuala este la superlativ, nici nu stiu daca exista om mai entuziasmat. Am asteptat ani, ca sufletul sa mi se vindece, ani sa construiesc Disneyland-ul pentru Robert, da, sa ii ofer o casa si caldura din ea. Iarta-ma, pentru egoism, dar mi-a fost teama ca nu o sa ii ofer ce avea nevoie, ca nu o sa stiu sa fiu mama, de la a-i schimba pampersul, la a-i da sfaturi legate de dragoste. Mi-era teama sa-l aduc in cuib si sa nu-i ofer caldura, raceala i-ar fi scazut imunitatea definitiv. Iarta-ma ca i-am suparat pe ei, n-am vrut, mi-au dat viata, m-au imbarbatat, dar mi-au si deschis ochii de mii de ori. Iarta-ma, viata, ca am fost rebela, ca nu am trait clipele, nu am cernut zambetele si fericirile, iarta-ma ca nu m-am bucurat de fiecare mangaiere a mainii mamei, de fiecare gluma a tatalui, iarta-ma ca am fost copil si m-am victimizat enorm, iarta-ma viata pentru ca nu te-am prețuit asa cum meritai si mi-am lasat spiritul sa fie tăvălit in mocirla.
E prima data dupa ani, in care iti scriu, Mosule, si nu pentru a cere ceva, ci doar pentru a-ti povesti.
Iti scriu scrisoarea aceasta, târziu in noapte, privind primul brad, primul barbat din patul meu, prima seara cand al meu copil isi petrece noaptea, acasa. Simt, Mosule, caldura din casa, peretii emana iubire, podeaua incredere si geamurile satisfacție.
Azi, am tot. Mersi Mosule, al tau suflet de copil, Lara! "

Capitolul V – Doua Suflete

Aplauzele rasunau.
-Ai fost minunata, iubita mea!
-Mama, tu stii toate replicile alea??
-Minunat, mai venim!!! exclama Adrian
-Asa e, am cea mai talentata mama!
-Va ador puilor!
-Mama, ce mancam?
-Ce ai vrea sa mananci? Va fac cinste!
-Hai sa mergem la restaurantul libanez!
Lara i-a adus pe Robert si Adrian prima data la un spectacol, in care ea avea un rol principal. A avut emotii, dar a simtit ca a fost cea mai tare piesa, a emanat multa forta, si-a dat toatăa silinta sa nu ii dezamageasca. Adrian era incantat, Robert uimit, Lara era talentata.
-Imi era asa foame, spuse Robert.
-Si mie, abia asteptam sa mancam. Lara, tu, iubito, nu ai mancat nimic. Esti ok?
-Deci, inca am emotii. Nu pot digera nimic momentan. De data asta au fost înzecite emotiile.
-Rudolf, sa iti povestesc, am fost la spectacol la mama daca erai acolo sa o vezi cum stia toate replicile perfect, era pe bune un personaj. Va las, merg in camera, cu Rudolf sa il pun la curent cu detaliile spectacolului.
-Sa nu stai mult Robert, e tarziu, maine ai scoala.
-Ce-i drept ai fost mai mult decat perfecta, ai radiat, cand esti pe scena esti transformata, sa nu ai emotii, esti peste scenariu cu mult. Si se apropie de ea, o strange de mijloc, si o musca usor cu dintii de gatul suav. Sărbătorim?
-Mmmmm, o sticla pentru mine, una pentru tine, zambi Lara.
Adrian o stranse in brate si o saruta cu sete, o saruta pe gat, mana i se plimba usor pe trupul zvelt, coapsele reliefate, iar sanii asteptau sa fie dezmierdati de pielea lui.
Trecusera 8 luni de cand s-au cunoscut, tineau evidenta clar. 8 luni in care viata lor si mai ales a ei, s-au schimbat enorm. Lara era sustinuta de Adrian in orice, se iubeau, se completau perfect, pe Robert il descoperea in fiecare zi, erau tare apropiati in ciuda întâmplărilor, iar cu ai ei vorbea zilnic si ii vizita o data pe luna. Cat despre Rudolf, era cel mai bun prieten al lui Robert.
Dimineata, Lara a fugit la baie, a vomitat pana nu a mai putut, s-a intors in pat langa Adrian si l-a rugat sa ramana cu ea in ziua aceeia. Era vizibil intr-o stare proasta. -Cred ca am mancat ceva ce nu prea a fost bun…..
-Iubito, nu sunt doctor, dar ieri nu prea ai mancat mare lucru si…
-Probabil vreun virus.
-Sau poate un bebe?
-Adrian, nu am cum, cand l-am nascut pe Robert doctorii mi-au zis clar ca alt copil nu voi mai avea.
-Dar nu te pui cu puterile divine, Maria, zambi Adrian.
-Ai chef de glume, se pare, raspunse rapid Lara fugand la baie.
-Adrian? A plecat asa? S-a intamplat ceva oare? Niciun mesaj lasat.
Si imediat se aude usa.
-Poftim, insist, fa-l!
-Nu pot sa cred ca insisti cu un subiect….
-Dupa 10 minute, Lara iese din baie.
-Ai dreptate, cumva, Dumnezeu, m-a ales pe mine, sa fiu a doua Marie a sa, se pare.
Nici nu a lasat-o sa termine bine de spus, ca a luat-o in brate, a pupat fiecare particica de corp de sus pana jos si a ingenunchiat.
-Nu sunt tocmai pregatit de moment, dar iubirea mea acum, cred ca este suficienta, am prea multa si straluceste de mii de ori mai mult decat un diamant. Mi-ai slefuit dragostea si ai scos esenta inimii, te-am adorat din prima clipa, iar acum va ador pe toti 3. Mereu, indiferent de situatie eu….Vreau sa fii sotia mea!
Lara iti acoperise fata cu mainile, lacrimile i-au inabusit privirea, avea si stare de greata, dar mai mult de fericire acum.
Au decis sa isi faca un mini – concediu, formele sarcinii erau deja usor evidente. S-au plimbat, au admirat natura, au avut parte de mancare traditionala, au facut diverse jocuri, s-au relaxat, iar in ultima seara aveau sa ia parte la un foc de tabara organizat.
-Dar buna seara, dragul meu.
O silueta feminina ii mangaia sotul pe umar, cu un par blond lung, buze proeminente, un decolteu adanc, desi afara erau 12 grade. Lara a ramas blocata.
-Dar vad ca ai si o doamna alaturi, nu ai de gand sa ma prezinti? Sa ii spui ca eu sunt femeia sufletului tau, ca eu ti-am daruit primul baiat, primul. Si ca te asteptam acasa la cina, ca de obicei, in fiecare duminica?
In mintea Larei totul a luat-o razna, stia ca exact cum spunea domnita respectiva, el lipsea duminica, in jurul pranzului, aproape mereu, simtea ca ii ia corpul foc, simtea ca pamantul este o apa miscatoare, iar ea se scufunda…..
-Hai sa nu exageram! Lara este logodnica mea, iar Madame Veronique este o greseala uriasa.
-Da, da, o greseala, care ti-a daruit un fiu. Nu stiu daca tu faci copii asa cu oricine, dar stii cum e, primul copil conteaza, restul….
-Veronica, nu este necesar sa-mi subliniezi ideea de copil, stiu perfect trecutul lui, nu iti inteleg povestirea, da va felicit pentru copil, sper si cred ca esti o mama minunata, dar totusi, nu iti este frig cu acel decolteu? Sa nu racesti! Si l-a luat de mana pe Adrian si au mers in alta zona, departe de privirile domnitei.
-As vrea sa iti explic, spuse Adrian.
-Nu ai ce, e trecutul tau, eu m-am deschis in fata ta pentru ca am simtit ca pot, tu nu ai facut-o pentru ca….nu ai simțit. Nu am fost prea convingatoare. Nu am fost poate prea intelegatoare, nu ai putut sa-mi spui ce faceai duminica de duminica, eu sunt vina, ca altfel…
-Oooo doamne, Lara, nu este asa.
-Sa incheiam, cand esti pregatit, te ascult, dar asta nu inseamna azi, maine, poate sa fie chiar la majoratul copilului nostru. Si l-a sarutat pe frunte.
Lara nu a mai deschis subiectul, desi au trecut luni de atunci, in schimb Adrian continua sa plece in fiecare duminica. Nu neaparat ca era deranjata, doar ca nu intelegea de ce nu poate avea incredere in ea…
Lara avea deja 39 de saptamani, astepta din moment in moment minunea. Nu a vrut sa afle sexul, dar camera i-au pregatit-o in culori diverse, hainele la fel. Era mandra de burtica ei, adora ca Robert venea si o pupa mereu, Adrian ii facea toate poftele, se simtea o regina.
Era trecut de 12 noaptea, cand telefonul lui Adrian i-a trezit, se auzea o voce ingrijorata, care plangea:
-Vino, te rog.
-Calmeaza-te, ajung.
-Este ok?
-Lara, baiatul cu Veronica…era grav bolnav. Nu am vrut sa iti spun pentru ca era dureros si….
-Iubitule, i-a luat mainile, le-a sarutat, du-te, cuvintele nu isi au rostul acum.
-Ai grija de tine, odihneste-te, ma suni!
Dupa aproximativ 2 ore, Lara a inceput sa simta contractiile, a zis ca poate un dus o calmeaza, dar apa i se rupsese. L-a trezit pe Robert rapid, au chemat un Uber si au plecat spre spital.
-Ai luat tot? Bagajul?
-Da mama!
Lara simtea de data asta contractiile, durerile nasterii, doctorii o monitorizau constant, prima nastere a fost prematura, avea emotii. Totul a decurs perfect de data asta, dupa alte 4 ore, plansetul sufletului mic se auzea.
-Doamna, felicitari, aveti doua fetite care radiaza!
Lara izbucni in plans, era fericire, era emotie, avea inca doua inimi, doua fetite, pe care le-a simtit imediat pe obrazul ei, apoi pe pieptul ei. Pret de 5 minute au stat nedezlipite, fara pic de planset, corpul mamei le calma, bataile inimii mamei le linisteau, erau tot ce ele stiau inca din burtica.
Robert astepta vesti. Nu l-a sunat pe Adrian deoarece avea instructiuni clare de la mama lui.
-Tatal este? Intreba doctorul.
-Sunt fiul ei.
-Felicitari, ai doua surioare superbe si sanatoase.
Robert era vizibil emotionat si fericit si l-a apelat pe Adrian rapid.
-Sunt fetite!
-Poftim?

Capitolul VI – Adrian

Adrian era daramat, dar totodata fericit.
Copilul cu Veronica a aparut dupa o noapte de betie. Veronica fiind indragostita de el, a profitat de ocazie, incercand sa il santajeze si il acapareze cu acest copil. In luna a 6 a, au descoperit o malformatie, ceea ce insemna ca nu se va putea dezvolta normal.
Veronica locuia cu mama ei, iar copilul a fost o bucatia de carne, o prada. Nu i-a pasat de el, desi ea ii daduse viata. L-a crescut doar mama ei.
Viata lui, nu a fost una tocmai simpla, asa cum ii spusese Larei. Parintii lui divortasera pe cand el avea 14 ani, situatie care i-a frant inima. Mama a decis sa ii abandoneze, refacandu-si viata in Sicilia, alaturi de un barbat mai tanar cu 15 ani decat ea, iar tatal a ramas langa el, oferindu-i educatie inalta, avand si posibilitati financiare, detinand o mare firma de constructii in Brasov, dar sanatatea ii era compromisa. De 2 ani aflase ca boala ii stapanea corpul, cancer.
Adrian a suferit mult dupa plecarea mamei, iar apoi la aflarea vestii imbolnavirii tatalui, era prea mult.
Cat despre femeile din viata lui, toate au fost iubiri trecatoare. Era un cuceritor, trupul bine lucrat, abdomenul perfect, ochii verzi si buzele carnoase strapungeau cu usurita orice femeie. Pe langa faptul ca era chipes si inalt, era si sarmant, zambea frumos si avea o voce cu note grave, care te ducea cu gandul la Frank Sinatra.
Adrian se indragostise de cum a vazut-o, stia ca numai un suflet bun putea purta un asemenea fular. Apoi, frumusețea ei l-a fascinat. A gasit cateva elemente pe care le asocia cu mama sa. Avea ochii si tenul ei.
Un suflet pleca, alte doua se nasteau. Era fericit, dar si mahnit, chiar daca Veronica nu era o prezenta agreabila, fiul lor nu avea nicio vina. A aranjat lucrurile, in mare parte, s-a urcat in masina si a pornit cu mare viteza spre
maternitate.
Ploua torential, vizibilitatea redusa, iar viteza lui Adrian la fel de mare. O masina de pe contra-sens a trevut fulger pe langa el, la o distanta foarte mica, soferul respectiv pierzand controlul volanului in curba. Adrian a coborat rapid din masina, pentru ca sperietura in acel moment intrecuse toate limitele, iar durerea pierderii copilului era uriasa.
Pe ploaie simtea nevoia sa urle, sa-si planga durerea fara ca nimeni sa il auda, simtea cum ploaia il atingea si parca il imbratisa, avea nevoie de tatal sau, desi acesta nu stia de existenta nepotului, si-ar fi dorit ca mama lui sa il mangaie, sa il imbarbateze, cumva isi pierduse taria, nu mai plansese demult, era timpul. Era timpul sa o ia de la capat in „slujba” de tata.
-Robert, unde este? Ele unde sunt?
-Mama mi-a zis sa nu te sun ca ai treaba, dar n-am putut sa ma abtin, am doua surori. Doua!!! Si sunt sănătoase si frumoase, le-am vazut. Felicitari!
A discutat cu o asistenta si a ajuns sa le vada, le vedea prin geamul de sticla. Erau atat de micute si aveau culoarea roz. Se gandea ca aceste doua suflete sunt menite sa ii aline toate durerile si abia astepta sa isi sune tatal si sa ii dea vestea cea mare, chiar daca pana acum, nu ii vorbise de Lara. Stia ca o sa o placa, stia ca o sa ii aduca o raza de soare privirea ei.
A ajuns in salon, Lara dormea. A sarutat-o pe frunte, a dezmierdat-o din priviri.
-Te iubesc enorm scumpa mea, i-a soptit la ureche.
A alergat la cea mai apropiata florarie.
-Cati trandafiri aveti?
-Cati vreti?
-Ii vreau pe toti! Pe toti!
I-a lasat buchetul in salon, un buchet imens de 73 de trandafiri si un bilet: "Iubita mea,

Le-am vazut. Ti-as scrie 1000 de pagini si tot nu as putea puncta greutatea iubirii pe care ti-o port. Am sa va protejez toata viata si o sa va iubesc pana la sfarsit. Sunteti minunile mele!”

-Buna dimineata tata, mai esti in București?
-Da, maine seara ma intorc acasa.
-Unde esti mai exact? Vin spre tine, este urgent!
-Sunt inca la hotel, la 14 am o intalnire.
-Vin acum.
In jumatate de ora, era la el.
-Nu cred ca vrei sa bem asa de dimineata….
-Este o ocazie speciala si un vin bun.
-Poftim! i-a intins telefonul, aratandu-i poza
-Minunat.
-Tata, sunt ale mele, sunt nepoatele tale.
-Dumnezeule mare, era si cazul! si il stranse cu putere in brate.
-Astept sa le vad si sa cunosc femeia aceasta care a nascut doua minuni…
-Nu ti-am vorbit de ea, nu stiu de ce, dar iti spun: este perfecta!
-Te vad si simt ca radiezi. Uite ce e, o sa fiu scurt si direct. Stim prea bine ca timpul meu se poate scurta oricand, pe langa faptul ca tu o sa preiei toata afacerea si o sa detii tot ce am, sa stii ca am o suma de bani si o casa pentru….sora ta.
-Sora mea?
-Offf, viata asta e plina de surprize, asa-i? Uite poza, ea este. O aventura incheiata asa. Am ajutat-o din umbra, este responsabilitatea mea. Atat vreau, ca o parte micuta sa ii revina ei.
Adrian a ramas blocat la focalizarea figurii din poza. Blocat.
-Dar asta este Amy…
-O cunoști?
-Este cea mai buna prietena a Larei, mama fetitelor, viitoarea mea sotie. Nu pot sa cred, tata, lumea e prea mica. Sa stii ca Amy este speciala si are un suflet urias, este cardiolog si casatorita. Tata, azi familia noastra s-a marit.

Capitolul VII – Regasirea

Dupa 4 zile, Lara a fost externata. Au fost necesare mici modificari in camera, deoarece nimeni nu se gandea la doua suflete.
Desi se pregatise psihic si teoretic, nu parea sa ii reuseasca. A clacat cu alaptarea, pierzandu-si rabdarea, iar noptile pierdute ii prafuiau calmul. Cearcanele erau vizibile, nu mai avea timp de ea, parul parea neingrijit si unghiile la fel. Era complexata si de formele lasate de sarcina. Adrian ii propusese sa angajeze o bona, dar mandria ei era uriasa, voia sa demonstreze ca poate, sa recupereze timpul pierdut cu Robert. Dar era clar, se pedepsea.
Usor, usor, Larei ii disparuse zambetul desi acum aveau atat de multe motive sa fie si mai fericiti. A inceput sa se urasca, sa se neglijeze si mai mult, iar de ceva timp, nici pe ai ei nu ii mai suna si nici cu Amy nu mai vorbea. Se inchisese in ea, isi mutila sufletul, iar cand gasea 5 minute pentru ea, se descarca, plangand.
-Buna ziua, Marga!
-Alo, buna Adrian.
-Iertati-mi indrazneala, voiam sa va rog ceva. Lara trece printr-o etapa grea, fara scapare se pare. Dormim in camere separate, am incercat sa iau o bona, dar refuza. Plange mult, se uraste. Este intr-o depresie fara capat se pare. Nu as vrea sa apelam la psiholog inca, de aceea va rog sa veniti aici, o perioada, poate reusiti dumneavoastra sa o scoateti din starea asta.
-Ooo doamne, depresia e crunta. O sa vin, mititica de ea.
Marga a ajuns in a doua seara, dar Lara nu a fost entuziasmata deloc.
-Lara, draga mamii, trebuie sa accepti ajutorul nostru, nu te ajuta cu nimic daca esti obosita si irascibila. Te rog, maine du-te la coafor, du-te la masaj, fa cumparaturi, fa ceva pentru tine.Voi sta aici cat e nevoie, pentru ca trebuie sa te stabilizezi in noii tai bocanci. Trebuie sa te regasesti.
-Sunt atat de obosita mama, au trecut 4 luni de la nastere si parca ….of mama, sunt obosita!
-Draga mamii, descarca-te, iar de maine vreau sa te vad altfel, nu poti da cu piciorul intregii vieti, e o etapa frumoasa, profita de momente, nu le ancora precum o povara, nu asta e scopul. Accepta ajutorul, copilasii sunt ok daca tu esti bine. Acum dormi, maine e o noua zi.
A doua zi, Lara, a fost masaj, la coafor, cumparaturi, si-a aranjat unghiile, era din nou Lara. Se privea in oglinda si ii placea ce vedea.
-Iubitule, nu am apucat sa iti multumesc pentru ca ai vorbit cu mama, de aceea iti spun ca vreau sa evadam 2 zile, noi doi, mi-e dor de noi.
-Perfect, rezolv. Mergem la Brasov. Te ador iubito.
-Imi fac bagajul, maine dimineata vreau sa plecam.
Adrian i-a propus sa mearga la tatal sau in vizita, pe care inca, nu a avut ocazia sa il cunoasca, iar seara aveau rezervata o casuta in copac, intr-o mica padure, cu o cada imensa in mijlocul camerei, cu geamuri mari, de sus pana jos, cu pat mare cu baldachin.
A 2a zi, s-au cunoscut. Vlad, era uimit de Lara, semana mult cu fosta lui sotie. Au luat pranzul impreuna, iar apoi, i-a propus Larei o plimbare prin mosie. I-a povestit de sotia sa, de abandonul lor, de boala, de afacere, dar nu stia cum sa abordeze subiectul Amy.
-Te rog sa ai grija de sufletul lui Adrian, a suferit mult dupa ce mama lui ne-a lasat, iar boala mea….regret ca i-am spus.
-Puteti sta linistit, eu o sa il iubesc pe veci.
-Stii, Lara, Adrian mai are o sora, vitrega. Problema mea actuala, este ea. Inainte sa-mi apuna sufletul, as vrea sa o cunosc, de aceea am nevoie de ajutorul tau.
-De al meu?
-Da, este Amy.
-Poftim???? Amy a mea???
-Da….
-Dar tatal ei nu a vrut sa stie de ea, a insistat sa o avorteze, nu i-a pasat de ea….Nu puteti…
-Nu este asa, a fost o relatie de o seara, dar am ajutat-o in orice si am sprijinit-o, pentru facultate, casa, doar financiar, ce-i drept.
-Off, a suferit mult…
-O sa vreau sa o cunosc, dar vreau sa iti las timp sa digeri, iar apoi sa ma ajuti. Nu vreau sa ma iubeasca, vreau sa o cunosc si atat. Eu ma voi stinge in curand.
Lara a ramas aproape muta, se bucura si nu prea. O adora pe Amy, dar socrul ei era tatal ei, adica Amy era din familie? Cumnata? Zambea.
Au ajuns la casuta, cand soarele era deja la culcare. Era destul de rece afara. Au urcat scarile, iar drumul pana la cada era delimitat de petale de trandafiri rosii, iar pe fundal se auzea muzica veche, acum era Frank Sinatra – Fly me to the moon. Sampania era in frapiera plina de gheata, la intrare. Camera era imensa cu miros fin de brad combinat cu lavanda. Geamurile impecabile, puteau privi in zare fara a le fi stirbita privirea. Era clar ca noaptea aceea era doar pentru ei. In cinstea lor, in cinstea iubirii lor.
Adrian a luat-o usor de mijloc si a inceput sa o conduca in ritmul muzicii, dansand usor.
-Ce spui de o baie fierbinte?
-Si un pahar de vin bun.
-Am simtit ca o sa fie nevoie, de aceea am adus ei vinul.
Adrian i-a deschis usor nasturii camasii, iar mainile s-au napustit pe sanii ei, care gemeau de emotii, nici nu mai stiau cand au fost atinsi ultima oara. A sarutat-o pe gat, infigandu-si usor dintii in pielea ei fina. I-a intins mana si a invitat-o in cada, spuma ridicandu-se pe trupul ei, iar petalele de trandafiri pluteau fara nicio grija in laptele care inlocuia apa. Lara era in extaz. Adrian chiar era potul cel mare.
-Iubita mea, azi si zilele astea este despre tine, iti voi fi si sluga si calau, te voi proteja, dar voi si profita de tine. Vreau sa stii ca esti perfecta si vreau sa stii tu asta. Formele tale ma innebunesc si acum, nu uita avem doua fete de 4 luni, la naiba arati bestial. Increderea iti lipsește.
Afara ploaia si-a facut aparitia. Lara statea in cada precum Cleopatra, privea pe geam, cu paharul de vin in mana, in timp ce Adrian o masa usor.
Atmosfera din camera era fierbinte, din cauza aburilor, lumanarilor si din cauza lor.
Isi dorea sa fie a lui, ca si cum ar fi fost prima data, dar ii era teama, inca se simtea rusinata de corpul sau, care nu isi regasise formele initiale. I-ar fi placut sa faca dragoste cu el toata noaptea, decorul era ideal pentru a se putea pierde in bratele lui.
Adrian se juca cu degetele prin parul ei, ajungand sa ii maseze usor pielea capului, lucru care o tensiona mai tare, oferindu-i furnicaturi in tot corpul.
I-a intins mana pentru a o ajuta sa iasa din cada, i-a strans carnea coapselor in maini, iar buzele lor inca nu se atingeau, desi urlau de dorinta. Sanii ei erau perfecti in mana lui. Mainile fierbinti i s-au proptit de geam, privirea-i cauta in intunericul, printre picaturile de ploaie, o sfarama de curaj pentru a-l lasa si mai mult sa se apropie de ea.
„Lara, e al tau, e barbatul tau, lasa complexele, lasa-te dusa de val, este timpul voatru in doi, relaxeaza-te, esti frumoasa, esti o eroina, iar el te iubeste si te vrea, bucura-te de moment” astea erau cuvintele care alergau in mintea ei.
Tensiunea era tot mai mare, trupul ii era inconjurat de foc, iar celulele ei urlau spunandu-i sa faca sex cu el.
S-a intors catre paharul de vin, l-a savurat pe tot dintr-o inghititura, l-a tras spre ea, caldura abdomenului lui perfect imbracandu-i spatele, iar mainile lui, cu degetele perfecte si venele evidentiate se plimbau pe trupul ei, pana cand s-a proptit de geamul imens, mana lui ciufulindu-i parul buclat, iar gemetele orgasmului provocat rasunau cu ecou.
Au facut dragoste toata noaptea, sub clar de luna si lumanari, adormind imbratisati pana in zori.

Capitolul VIII – Amy

Lara o cunoscuse la Amy printr-o cunostinta comuna, i-a placut de ea, cum gandea, cum vorbea, cum se imbraca, cat de finuta era, dar mai ales era entuziasmata de bunatatea ei. Era om cu un suflet imens, desi familia ei a avut o soarta dificila. Tatal nu a dorit-o, iar mama dupa nastere, a intrat in depresie, neavand pe nimeni langa, s-a imprietenit cu alcoolul, se imbolnavise de ciroza, iar la 18 ani, Amy isi pierdea mama. Ramasese singura. A reusit sa termine facultatea, sa se intretina, era demna de toata admiratia.
La spital asculta toti oamenii, le asculta povestile de viata, culegea morala si isi imbunatatea atitudinea, comportamentul si viata.
La 23 de ani, a intalnit un baiat simplu, doctor cardiolog si el. L-a cunoscut la un seminar. S-au casatorit 3 ani mai tarziu, iar de atunci tot incearca sa aiba un copil, desi amandoi si-au facut setul de analize si totul era bine. Asteptau.
Pe Lara, o iubea fix ca o sora, o sustinea si imbarbata ori de cate ori era necesar, chiar si la ore tarzii in noapte. Era un fel de juramant al lor, fara critici si remarci dure, prietenie bazata pe incredere, adevar si curaj.
Amy se hotarase sa adopte un copilas, pana cand avea sa primeasca in pantece minunea, iar acum intocmea actele necesare.
-Draga mea!
-Buna Lara, pupici. Cum sunteti?
-Pai bine, ne relaxam putin, suntem la Brasov. Te-am sunat pentru a va invita aici, o seara, promit ca o sa fie o seara buna, calitativa si cu surprize, bune sau mai putin bune, vom vedea, dar zic sa profitam cat mai are timp….ahhh….adica cat mai este timp.
-Pe bune ca nu inteleg nimic din ce spui. Ce surprize?Va las adresa, cazarea este asigurata, stam la tatal lui Adrian, Vlad. Hai, va asteptam!
Amy nu s-a gandit de doua ori, si-au favut un mic bagaj si au pornit spre Brasov. Desi se tot gandea la surpriza, la ce se referea oare Lara? Avea o stare ciudata desi nu stia nimic din ce o astepta.
-Wow, dar nu mi-a spus ca tatal lui Adrian are o mosie, un adevarat castel.
Lara a intimpinat-o si a strans-o tare in brate.
-Mi-a fost dor de tine, dar inainte vreau sa vorbim, apoi intram in casa.
Amy era nedumerita. Ce erau cu toate acele secrete?
-Nu vreau sa te enervezi, eu doar ce am aflat. Tatal lui Adrian are cancer, o sa se stinga poate intr-o saptamana, poate in doi ani, dar are suflet bun, l-a crescut singur. De aceea trebuie sa il cunoasti.
-Imi pare rau, dar eu sunt cardiolog Lara, ii pot recomanda pe cineva in schimb, dar mai mult nu pot face… -Ba poti!
Amy era in ceata. Stii ca mereu erai curioasa, de unde avea mama ta bani. Ei bine, el e.
-Cine? Sponsorul?
-Spune-i cum vrei, dar e tatal tau. Iar tu imi esti si cumnata, asadar!
-Glumești, nu? M-ai adus in gura lupului? Nu cred ca ai facut asta.
Amy a inceput sa planga si sa alerge.
-Carol, Carol! Hai in masina, plecam!
Adrian ii spusese si lui adevarul.
-Iubito, stai, nu poti fugi asa, este o atitudine care nu e pentru tine, nu te caracterizeaza. Hai sa il cunosti, e fain, o sa se stinga in curand, nu da cu piciorul, te rog.
Amy i-a sarit in brate, si-a sters lacrimile si a mers dupa mana lui Carol, ghidata.
-Buna Amy, sunt Vlad.
-Ce regasiti bun in aceasta seara?
-Noi va lasam singuri, aveti multe de discutat.
Linistea acaparase incaperea. Vlad se plimba haotic dintr-o parte in alta, mangaindu-si barba.
-Bun….
-Va ascult.
-Nu vreau sa ma ierti, pentru ca nu exista iertare in povesti despre egoism si renuntare. Cred ca in mare stii povestea….
-Daca o stiu? Este despre mine. Si aveti dreptate, iertarea nu exista. Cat si revenirea asta, cu regrete inainte ca focul lumanarii sa fie stins de o simpla adiere, este penibil. Amy isi intoarse privirea, cumva deranjata la superlativ.
-Este, dar voiam sa stii de la mine ca o sa ai si tu partea ta de mostenire. Nu exista ca nu o accepti, te-am sustinut financiar, pentru ca altceva nu mi-as fi permis, nu simteam, nu puteam, si da, nu am vrut initial. Si viata mea a avut multe incercari, dar iata-ma in fata ta. Vreau linistea sufletului atat. Nu caut scuze pentru nu merit. Seara asta si atat. Cand vei pleca de aici, vei uita de intalnire, nu a existat, in schimb acum familia ti s-a marit.
-Cata dreptate, ma bucur ca sunteti demn, cat despre mostenire, e amuzant, sa zic ca nu am nevoie si altele, nu are rost acum. Ma bucur daca linistea v-a redat-o prezenta mea. Sunteti tatal lui Adrian pentru mine si atat, iar familia era marita chiar si fara aflarea acestei vesti. Acum sincer, imi este foame, mi-am linistit furia si mintea, propun sa mancam, iar adevarul il voi incuia cu o cheie, pe care, ulterior, o voi arunca. Nu va cunosc si nici nu vreau, vreau sa fie totul ca inainte, atat. Ne vom bucura de acest weekend si cam atat.
-Este perfect, este mult mai mult decat mi-as fi imaginat.
Pentru Vlad, discutia cu Amy era catalogata ca fiind un vis. A iesit afara si si-a aprins o tigara. Privea cerul plin de stele si in sinea lui, ii multumea lunii pentru minunea infaptuita. Acum putea pleca oricand linistit. Amy era intr-adevar mult prea fina si delicata.
Seara a continuat cu cina, dar fara remarci. Erau niste prieteni care se bucurau de moment.

Capitolul IX – Mihai

Cand crezi ca viata este in sfarsit cum trebuie, cand astepti lucrurile bune, fix atunci viata te surprinde.
Fetele implinisera 2 ani, timpul se scurgea rapid, iar relatia lor era perfecta. Mai aveau 15 zile pana la marele eveniment, cand urma sa devina doamna Misuri. Toate detaliile erau puse la punct.
Era o zi însorita, vantul abia adia, iar Lara iesise la plimbare cu gemenele si bona. Era cu ochii in telefon, cand, simturile i-au fost activate de un parfum cunoscut. Si-a ridicat usor privirea din telefon.
-Lara? Tu esti?
In fata ei era un barbat imbracat intr-un costum negru cu o servieta, purta ochelari de soare, iar parul era perfect aranjat, nici macar un fir nu era deranjat.
Ochii Larei erau mari, se uita nedumerita la acel barbat, mirosul cunoscut, dar nu avea cum sa fie….
-Mihai? Iarta-ma dar ochelarii….
-Ce mica-i lumea. Wow sunt fetele tale?
-Da.
-Ce mai faci? Cum mai esti? Permite-mi sa-ti spun ca arati fenomenal de bine.
-Multumesc… Sunt ok.
-Nu vad nicio verigheta pe mana, deci inca esti singura, sa inteleg.
-Urmeaza sa ne casatorim luna aceasta.
Lara era pierduta in conversatie, se simtea, dominata de Mihai. Isi amintise de relatia lor, cum s-a sfarsit si felul in care acesta a pus punct la aflarea vestii referitoare la sarcina.
-Mi-a parut bine sa te vad, dar trebuie sa plec.
Lara a fugit. A fugit de Mihai, a fugit de situatie, a fugit de amintiri, de ganduri. Era singurul lucru la care se mai putea gandea. L-a asteptat minute, ore, luni, pana cand acestea s-au transformat in ani. Au avut o relatie de 8 luni, in care Mihai nu era tocmai exemplul bun de barbat, acesta ii adresa cuvinte urate la bautura, o jignea in cadrul certurilor, ba chiar de doua ori s-a intamplat sa o si loveasca. Lara a ramas gravida, iar el i-a spus simplu, sa avorteze. Ii si gasise mesaje din partea altor femei in telefon, iar ea a incercat sa treaca peste, in ciuda naivitatii ei. Insa sarcina, a pus punct relatiei, Mihai interzicandu-i sa-l mai sune.
Mihai era toxic pentru ea, el i-a cauzat ranile adanci pe care nici dupa multi, multi ani nu le-a mai putut vindeca. Chiar daca Adrian era in viata ei si il iubea nespus, subiectul Mihai ii provoca temeri, iar urmele sangerii inca erau undeva ascunse.
S-a gandit tot drumul inapoi spre casa la el, avea temeri ca o va cauta, ca il va lua pe Robert, ca…
-Iubito! Adrian ii vantura mana in fata ei.
-Aaaa, buna!
-Ai patit ceva?
-Nu, ma gandeam la nunta, detalii, sunt ok, nu-ti face griji. Il prinse de fata si il saruta.
I-ar fi zis ca l-a intalnit, doar ca nu voia sa dezgroape trecutul, si-ar fi facut singura rau, plus ca nu ii povestise detaliile si comportamentul lui, asadar era mai bine sa nu deschida subiectul.
Dupa cina, Adrian, era la dus, iar ea statea in gradina casei, iar un apel avea sa isi faca sosirea.
-Alo!
-Nu credeam ca inca ai acelasi numar, dar poftim.
-Cu cine vorbesc?
-Hmmm, te iert, au trecut ani, sunt Mihai.
-Te pot ajuta cu ceva? Nu este tocmai un moment bun si in plus as prefera sa uiti numarul.
-Sa inteleg ca iubitul tau nu stie de mine. N-as uita niciodata numarul. In plus esti mama copilului meu, n -am uitat asta.
-Cred ca glumesti, au trecut ani si ma suni sa pronunti ideea de „copilul meu”, pe bune?
-Lara, nu cred ca m-ai uitat, sincer te-am vazut azi si arati superb, as fi vrut sa iti pot simti sarutul iar.
-Am sa iti inchid si te rog sa nu ma mai suni niciodata.
Lara cazuse pe ganduri. Mihai nu uitase de sarcina, fix la ce se gandea mai devreme se intampla.
-Lara, mai stai? Eu merg sa dorm, sunt obosit, maine am o zi grea si o merg la Brasov, raman o seara.
-Nu, urc imediat si eu.
Lara astepta din minut in minut ca telefonul sa sune iar si Mihai sa nu ii dea pace.
Un mesaj aparea pe ecran: „Ne vedem la Mon cher la 18, daca nu vii, am sa te caut eu”
Nu era posibil ca dupa atata timp, sa o caute, Robert urma sa implineasca 18 ani, atata timp…
Lara nu s-ar fi dus, dar spera sa il faca sa renunte, iar maine sa dispara din peisajul ei definitiv.
-Dar ce aparitie, eram sigur ca o sa vii. Sa te ajut.
-Nu e cazul, stau doar 5 minute. Ce vrei?
-In primul rand vreau sa-mi cunosc copilul si in cel de-al doilea, te vreau pe tine. Imi apartii. E simplu.
-Tu nu te-ai schimbat deloc, dar lucrurile pe aici da. Te inseli in tot. Lara a dat sa se ridice, dar Mihai a apucat-o strans de mana.
-Daca te ridici, vin dupa tine. Stai jos, acum! A ridicat vocea Mihai.
Lara simtea teama, ii era frica de el, i-a trezit toate trairile, tot.
-Asadar cum facem? Unde stai? Mi-l aduci maine sa il vad, sau sa o vad? Plus ca vreau sa iti faci bagajul, va mutati cu mine. Mihai a inceput subtil sa o mangaie pe picior, dominand-o iar.
-Mihai, te rog, nu face asta, te rog…. lacrimile mai aveau putin si ii spalau obrajii.
-Eu ti-am zis, atat, maine va mutati la mine, iar mascariciul ala al tau, sa te dea uitarii. Tu esti a mea, Lara. Acum du-te. Te sun maine sa-mi dai adresa.
Vorbise la telefon cu Adrian, dar nu ii spusese, desi ii era groaznic de teama, insa el a simtit din vocea ei, ca ceva nu este ok.
La ora 23, Adrian ajungea acasa. Lara, butona telecomanda, nu avea somn.
-Spune-mi ce este?
-Iubitule, te-ai intors.
-Da, spune-mi ce s-a intamplat, stiu ce ceva nu este in regula, se intampla ceva mai mult decat nunta.
-Offf, Mihai, ne-am intersectat pe strada, il vrea pe Robert si incearca sa puna presiuni asupra mea. Mi-e atat de teama.
-Cum il cheama, tot numele, il sun pe Mircea este in politie, o sa ne ajute.
A doua zi, au mers la Mircea. I-au povestit tot acestuia si au aflat faptul ca Mihai este cautat de politie de ani de zile pentru trafic de cocaina, si au pregatit o situatie in care l-ar putea prinde pe acesta. Lara trebuia sa il sune si sa ii ceara sa vina la o cafenea, pentru a-l cunoaste pe Robert.
-Nu vreau sa o expun pe Lara. Voi merge eu la intalnire. L-am vazut in poze, ma descurc, iar apoi interveniti voi.
Lucrurile au decurs perfect, exact cum si-au planificat. Mihai a ajuns in ziua urmatoare la cafeneaua stabilita, era la o masa asteptand-o pe Lara. Adrian a mers in locul ei si s-a asezat la masa lui.
-Ei bine, dragule, Lara, ce crezi? Nu ajunge. Priveste-ma bine, priveste in jurul tau, pentru ca asta e tot ce o sa mai vezi pentru multi ani de acum inainte. Ai ranit-o si ai tupeul sa o suni, sa ii ceri copilul? Tu nu esti barbat, esti un sobolan. O sa uiti de ea, de copil, o sa uiti tot, da-ti reset.
-Cine esti tu de imi vorbesti asa?Mihai se ridica in picioare si incepu sa tipe la Adrian.
In acel moment politia a acaparat localul, Mihai si-a scos arma si in acel moment un politist l-a impuscat mortal pe Mihai. Era o scena ca dintr-un film politist care se termina cu o crima.
Ajuns acasa, Adrian, a strans-o in bratele lui puternice.
-Esti bine, iubitule?
-Dragostea mea, s-a rezolvat, nu o sa va mai caute niciodata….

Capitolul X – Punct si de la capat

Amy a reusit: le-au fost acceptate actele pentru adoptie. Primul copil, un baietel, de etnie rroma. 1 an si 2 luni, brunet, cu ochii mari de migdale, cu un suras cristalin, s-au indragostit de el iremediabil.
-Sunteti siguri ca pe el il vreti?
-Da!
-O sa va loviti de prejudecati, cu siguranta, iar apoi, sa renuntati ar fi extrem, nu ne putem juca cu un suflet. Nu trebuie sa faceti un bine, ci sa treceti mai departe in viata, tinandu-l de mana indiferent de clipa, de moment.
-Frumos discurs, dar il vrem!
-In regula, dupa toate vizitele efectuate, am actele aici pentru a semna adoptia, iar maine il puteti lua. Nu are multe bagaje, dar vine cu un suflet ce va va binecuvanta inima.
-O sa fim parinti!
-Da iubirea mea, mama si tata!
-Am atatea emotii pentru maine… Nu stiu cum ne vom descurca.
-O sa fie perfect, sa te comporti asa cum esti tu. O sa fie bine, stiu sigur!
Amy, pe cat isi dorise sa devina mama, pe atat de multe emotii avea. Se gandea sa nu dea gres. A luat telefonul si i-a format numarul.
-Buna ziua!
-Amy, ce surpriza…
-Cum sunteti?
-Pai inca nu am plecat si nu plec pana nu devin bunic si din partea ta.
-Nu stiu de ce te-am sunat, dar maine il iau pe Antonio, are 1 an si putin, este mic si abandonat, este mai grav decat mine, nu o are nici pe mama lui. Ne-au acceptat.
-Daca asta te face fericita, sa nu ai dubii.
-Nu stiu de ce te-am sunat. Noapte buna!
Amy chiar daca refuza sa vada adevarul, era fericita ca are un tata, ca macar l-a cunoscut, ar fi vrut sa il stranga in brate, chiar si asa, era cel care ii daduse viata, iar ea, nu avea pic de rautate in suflet.
Amy era fericita, il integrase frumos pe Vlad in familie, ii schimbase numele la adoptie. Erau o familie deja de 2 luni.
-Carol, vreau sa mergem cu Vlad la Brasov, vreau sa il vada si el, pe cel al carui nume il poarta. Sincer, vreau sa il mai vad o data.
-Mergem, daca asta vrei.
A incercat sa il sune sa il intrebe daca pot veni in vizita, dar telefonul suna, suna, suna.
Dupa cateva ore, Adrian i-a dat vestea pe care nu voia, inca, sa o auda, ea chiar voia sa il vada inca o data, atat.
Fix acum, cand avea iar nevoie de el, a abandonat-o inca o data, iar acum definitiv.
Si mai avea ceva sa ii spuna, ca pe langa Vlad, urma sa mai vina cineva, era însarcinata, iar Carol inca nu stia.
Sarcina era o binecuvantare, ca raspuns, la adoptie, de la Doamne-Doamne. Iertarea ei referitoare la tatal care a renegat-o, avea grad inalt, nu multi ar putea. I-ar fi povestit lui intai, era important pentru ea.
L-ar fi strans in brate, l-ar fi mangaiat pe crestet, i-ar fi atins cu buzele mainile pentru a-i multumi ca i-a dat viata si bunatate.
Dar asta a fost….

Capitolul XI – Jurnalul Larei

„Si‑i invredniceste pe dansii sa ajunga la batraneti fericite, cu inima curata implinind poruncile Tale”

M-am visat de nenumarate ori purtand rochia stralucitoare, alaturi de bratul unui barbat complet, un barbat stralucitor cu o aura incredibila.
M-a scos din intunericul Iadului si m-a apropiat de Tine. El precum Avraam, iar eu precum Sarra, am savarsit juramant ca vom pastra legatura dragostei si a unirii pana in mormant, curata, neintrerupta, dreapta si cinstita.
Barbatul acesta este tatal celor trei copii, m-a acceptat cu inima sfasiata, mi-a pus pansament pe rani, iar pe Robert l-a iubit de la inceput, l-a ghidat si sprijinit, i-a fost si este tatal nepretuit, tatal care a lipsit.
Am avut emotii inzecite simteam ca renasc, acum sunt doamna Misuri.
Omul asta, mi s-a pus pe tava si mi-a daruit incredere, iubire, fericire, armonie, bunatate, familie.
Mi-as vinde sufletul pentru a lui fericire, as renunta la inima pentru sanatatea lui, mi-as darui ochii pentru privirea lui senina.
Ma cunoaste cel mai bine, nici nu trebuie sa ii povestesc, simte emotia in glas.
Multumesc ingerilor, iar. Multumesc Lui pentru ca m-a ales sa fiu Maria pentru a doua oara. Maine, de ziua lui, i-am pregatit o cutie, iar in ea ii voi pune botosei albastri. Sper ca se va bucura.
Viata e plina de surprize, mereu a fost asa, iar povestea noastra a fost scrisa de stele.
Simt ca dragostea noastra ramane eterna, iar spiritele noastre inocente. Vreau sa-l iubesc cu aceeasi pasiune si la 80 de ani si stiu ca si atunci ne vom plimba tinandu-ne de mana, ma va saruta pe frunte si imi va spune „Iubito” Dragostea nu are varsta.
Vreau sa dansez pe muzica inimilor, sa ma las purtata de vraja zanelor, de aripile vulturilor si de puterea bratelor sale.
Imi este drag, drag de tot…

„Primeste cununile lor in imparatia Ta, pazindu‑i curati, fara prihana si neasupriti, sa va dea voua viata indelungata, nastere de prunci buni, spor in viata. Sa va umple pe voi de toate bunatatile cele pamantesti si sa va invredniceasca si de desfatarea bunatatilor celor fagaduite.
Amin.”

Foto: Pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s