Am plecat de acasa la 19 ani. La facultate. Am stat la camin aproximativ 1 an jumatate. Am incercat sa-mi rasplatesc parintii pentru toate eforturile lor. Dar nu am facut-o doar pentru ei, am incercat sa ma dezvolt.
In timpul facultatii, am lucrat doua saptamani la asigurari, lucram intr-o scara de bloc, era iarna. Doar ca am abandonat, clar puteam mai mult. Doua veri consecutive, am lucrat intr-o alta tara, intr-un fel de „jocuri de noroc”. Rad cand imi amintesc. Erau ilegale acolo, iar din cand in cand erau vizitate de politisti.
La 21 de ani, m-a intrebat cineva daca vreau sa ma angajez si am raspuns afirmativ, eram incantata de un venit suplimentar. Am zis ca lucrez pana la inceputul verii, apoi pana la sesiune, iar apoi pana la licenta. M-am apucat de Master si am continuat. Am dat dizertatia si am continuat. Au fost 7 ani.
Bunicul meu, mi-a spus asa” Ai grija, ca este greu si sunt multi vagabonzi acolo, lasa munca, stai la scoala, e periculos”. Well, periculos da, dar nu e chiar ca in filme. Am lucrat 7 ani in jocuri de noroc electronice. M-au trimis in Rahova prima data, timp de un an jumatate, ulterior mi s-a propus o noua pozitie in Constanta pentru 2 ani, iar apoi am revenit in Bucuresti. Apoi am obosit si am spus stop.
Nu e corect sa continui cand vrei sa scapi din „cusca”, nu e fair-play sa semeni frustrari.
Acum privind in spate a fost o experienta pe cinste. M-am dezvoltat, am cunoscut oameni misto, am avut echipe grozave. Iar compania, in ciuda procedurilor stricte, implicata si extrem de corecta.
La Constanta, am luat-o fix de la zero, impreuna cu ei m-am dezvoltat. Am muncit pe branci, devotata 100%, am facut sacrificii si am spus „all in” vietii personale. Am petrecut zile intregi si lungi cu ei, am prosperat.
Dupa 7 ani, aveam nevoie de pauza, dupa munca grea, dupa nopti nedormite, telefonului meu i-a crescut cordon ombilicat, eram legata de el si inradacinata in oras, chiar si in weekend. Dupa 7 ani am aprins televizorul, am vizionat filme, m-am plimbat dupa-amiaza, am fost in concedii mai mari de 7 zile, am plecat din oras fara sa dau explicatii, am iesit cu prietenii la ore decente, am taiat cordonul telefonului si am dat snooze apelurilor nocturne.
Ce vreau sa va spun este ca jocurile de noroc nu sunt atat de simple pe cat par,  zero indecenta si zero destrabalare. Am cunoscut oameni minunati, din ambele tabere, clienti si membri echipa.
Este etapa pe care o pun pe piedestal, a fost incercarea vietii prin care m-am autodepasit, am coordonat, am setat limite si m-am descurcat indiferent de situatie. Oameni buni, am prezentat tombole, avand in vedere ca imi place sa spun despre mine ca sunt o persoana relativ introvertita, mai de graba un observator. La 21 de ani aveam 15% interes in comunicare cu noi persoane, ulterior s-a schimbat totul. Am avut oameni super-extra-mega draguti, care m-au ajutat in diferite cazuri.
Mi-au fost dragi. O etapa interesanta.

Foto: Pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s