Un maraton. Dupa ce alergam? Dupa timp.
De 1 an si 4 luni nu am mai avut 5 minute in care sa ma plictisesc.
Alerg dupa timp. Ziua nu-mi mai pare sa aiba 24 de ore.
Este fix ca un film dat fast-forward, exact asa. Iar la sfarsitul zilei, saptamanii, lunii tot mai ai multe pe „to do list”.
Constant e nevoie de ceva: in bucatarie, haine bebelusi, diverse medicamente, curatenie, mancare, pediatru, vaccin… si este un repeat continuu.
Am renuntat la multe si am abordat altele, incepand cu prieteni si activitati, terminand cu ritualuri.
Am pierdut legaturile cu multe persoane, deoarece din momentul in care viata ta se invarte in jurul copilului, este clar ca subiectele comune apartin trecutului.
Distractiile altora, acum, mi se par copilarii, iar „problemele” lor, banalitati. Nimic nu se compara cu febra copilului, noptile in care te trezesti constant sa verifici daca respira, sa il convingi sa manance, momentele in care se loveste si plange, clipele petrecute la doctor. Intalnesti des, ideea „da, te inteleg”. Pai nu! Din experienta, iti spun ca nu ai cum sa intelegi si sa simti ce este in sufletul unui parinte pana nu devii unul.
Cum ma simt? Puternica! Am dat viata unui copil si il dezvolt cat pot de mult.
Am invatat multe, multe, desi eram zero in cunostinte.
„Copiii cresc oricum”, ei, eu nu cred asta. Copiii au nevoie de parinti, au nevoie de indrumare, sprijin. Ei se afunda in incredere totala, ei te cred pe cuvant fara pic de indoiala, iar noi adultii, nici in propria umbra nu ne incredem.
Cum spuneam, am cedat iesirile in oras, in favoarea orelor petrecute acasa cu ea, conform nevoilor ei.
Am abandonat „prietenii”, care, efectiv nu m-au mai cautat. Intr-un an si 4 luni, putini s-au obosit sa te intrebe de noul stil si sa te accepte asa cu un membru in plus.
Totul se schimba. Spuneam de prioritati acum ceva timp.
Daca as da timpul inapoi, as plamadi-o constient si mai din pripa. Ne intrebam seara cum de am putut trai atat de mult timp fara ea, este bucuria sufletului, este alinarea grijilor, este pansamentul durerilor, este completarea noastra.
As minti daca as spune ca nu imi este dor de serile de stand-up, de noptile filmelor, de jocurile de societate, de citybreak-uri, cafelele pranzului si mesele in restaurante, dar defilam cat si cum putem in conditiile actuale.
Cum toate astea, ma bucur de fiecare clipa, o savurez din plin si iubesc fiecare zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s