Ne intrebam de ce ni s-a intamplat noua? Care este scopul? Ca Doamne-Doamne iti da cat poti duce? Si cand nu mai poti duce? Te duci si tu…
La 7 ani am pierdut un suflet bun, un suflet care stiu ca mi-a daruit sotul, a aranjat lucrurile sa am o familie, sa am un copil. Imi aduc perfect minte: parul scurt, nasul in vant, poate si putin vocea si cel mai tare stiu zambetul! Tin perfect minte cum gateam omuleti din coca, cum lipeam diverse imagini in agenda mea, cum ma cuibaream in pat langa ea, duminica, in brate cu un bol de orez cu lapte.
La 20 de ani am mai pierdut unul, un suflet care mi-a creionat un job, mi-a dat forta pentru o pozitie buna, m-a ajutat sa termin studiile, mereu imi spunea sa invat intai si apoi sa ma gandesc la baieti. M-a ambitionat tare sa iau note bune. Am retinut povestile, ochii, postura, pijamalele, masajele.
De sanatate inca nu s-a ocupat nimeni, e treaba mea sa o fac.
Te-ai gandit vreodată la perspectiva asta? Ca El iti ia sufletele dragi pentru a pune o vorba buna acolo sus, sa ai o viata calitativa? O viata mai buna cum? In nuante de gri? Si apoi cand ramai singur?
Noroc ca ai amintirile. Am ajuns la concluzia ca sunt cele mai fabuloase lucruri si astfel trebuie sa trăiești al dracului de bine prezentul pentru a-ti creiona amintirile, pentru a poza momentele cu ochii mintii. Amintirile te fac sa tresari, sa zambesti si sa plangi. Ai regrete, ai iubiri neimpartasite, ai cuvine care stau in cusca, cuvinte pe care nu ai putut sa le spui, desi le-ai simtit. Cursul vietii, fiecare la nastere a tras un betisor, mai lung sau mai scurt.
Nu am fost pregatiti pentru asta, A omis sa ne faca trainingul cand ne-a creat.
Ajungem sa cersim secunde…Pana la urma din tarana si vin rosu suntem facuti.
Asadar, El a uitat un aspect: cand ramai singur, ce faci?

Foto: Pinterest.com